Daniela Gheorghe, directoare la Bugetul CE: Lăsaţi tehnicienii să-şi facă treaba! Mă doare sufletul când trec banii europeni pe lângă noi
Gândul prezintă în această săptămână câţiva români puţin cunoscuţi în ţară, dar care ocupă posturi-cheie în cadrul Comisiei Europene. Au plecat din România pentru a creşte profesional în străinătate, iar acum au puterea de a influenţa mersul Uniunii Europene şi de a crea politici care ne afectează pe toţi.
Daniela Gheorghe, directoare la Bugetul CE: Lăsaţi tehnicienii să-şi facă treaba! Mă doare sufletul când trec banii europeni pe lângă noi (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Oficial, aceşti funcţionari din vârful Comisiei Europene nu reprezintă ţara. Cu toate acestea, fiecare dintre ei ne-a mărturisit că simte că face un bine României. La fel cum fiecare s-a arătat nostalgic după soarele din ţară.
După Mihail Dumitru, primul dintre "super-funcţionarii" români care au vorbit pentru gândul despre munca lor la Comisie, vine povestea Danielei Gheorghe, primul român care a reuşit să obţină un post de director în cadrul Comisiei Europene.
A ajuns la Bruxelles, director în cadrul Directoratului General (echivalentul ministerelor naţionale) Pescuit şi Afaceri Maritime, după 20 de ani de lucru cu fondurile europene. A avut de înfruntat mai bine de 50 de contracandidaţi. De anul trecut, este director la DG Buget, Direcţia Resurse.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Cuba: 553 de prizonieri au fost eliberaţi după relaxarea sancţiunilor de către SUA
-
Zelenski vizitează Polonia după progresele în disputa istorică privind al Doilea Război Mondial
-
Şedinţă crucială la banca centrală la început de an. Ce se va întâmpla cu dobânzile?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO