Acordul prin care România va primi 19,2 mld.euro din partea UE a fost semnat

Publicat: 12 07. 2007, 09:26
Actualizat: 05 11. 2012, 16:04

CSNR, documentul strategic care stabileşte priorităţile de intervenţie pentru Fondurile Structurale şi de Coeziune, a fost aprobat de Comisia Europeană la 25 iunie, iar pe baza acestuia vor fi aprobate şi cele cinci Programe Operaţionale.

Din suma totală, 19,21 miliarde euro sunt fonduri alocate pentru obiectivul "Convergenţă" şi 0,46 miliarde euro pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană". Cofinanţarea naţională pentru obiectivul "Convergenţă" este estimată la aproximativ 5,53 miliarde euro, constituită atât din surse publice (77% din totalul cofinanţării), cât şi din surse private (23%).

CSNR are ca obiectiv general reducerea diferenţelor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene, prin generarea unei creşteri suplimentare de 15-20% a PIB până în 2015. CSNR face legătura între priorităţile naţionale de dezvoltare, stabilite în Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, şi priorităţile la nivel european – Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013 şi Strategia Lisabona revizuită.