Funcţia „Dark Mode” permite stabilirea unui fundal negru în chat-uri şi este utilă mai ales pe smartphone-urile cu ecran OLED, deoarece reduce consumul de energie atunci când aplicaţia Messenger este folosită.
Setarea poate fi activată prin trimiterea unui emoji cu luna în aplicaţie. Apoi, pe ecran apar mai multe emoji-uri cu luni, iar utilizatorul este întrebat dacă doreşte să activeze „Dark Mode” în setări.
Odată activată, funcţia rămâne disponibilă în aplicaţie şi poate fi dezactivată oricând.