De ce importăm energie, când vom investi, pe când o stategie? Întrebările care apar după greva minerilor de la CEO

Toată această iarnă, nu numai în perioada grevei, România a fost un importator de energie, chiar şi în zilele cu conum redus. La momentul scrierii acestui text, sâmbătă 19 ianuarie, la ora 12,46 consumul era de 8.233 MW, producţia de 7.156 MW iar importul de 1.076 MW. Pe piaţa angro de electricitate preţul ajungea, repetăm, sâmbăta, într-o zi fără consum industrial, şi la 650 lei MWh, aproape pe maximul pieţei din toate timpurile, atins în 2017.

Cum s-a ajuns în acestă situaţie?

Primul lucru, lipsa unei strategii clare în domeniu, cu toate că mai fiecare ministru al sectorului a elaborat, gândit sau pus în dezbatere aşa ceva. MEDIAFAX a dat, în peste 26 de ani de activitate, în jur de 600 de ştiri despre „strategie energetică”, prima referire la o strategie de acest tip apare în declaraţia unui fost şef al RENEL, care vorbea de o strategie pentru următorii 20 de ani. Un an mai târziu ministrul de atunci al Industriei, Radu Berceanu, anunţa strategia acelui moment, rezumată scurt de cuvântul „închidere”. De mine, de capacităţi de producţie, de diverse altele. În 2001, Guvernul aprobă o strategie energetică pe termen mediu, adică 2001 – 2004 (pare a fi mai degrabă pe termen scurt): restructurări, privatizări, scumpiri, idei puţine şi fixe. Un an mai târziu Guvernul aprobă o Strategie energetică pe termen lung, fără ca termenul „lung” să fie clar definit. Acelaşi bla-bla: restructurări, privatizări, scumpiri.

Urmează strategii în 2006, mai multe variante şi cu implicarea experţilor preşedintelui jucător, strategie care se împiedecă într-o strategie energetică în discuţie la nivel european, astfel că a noastră rămâne cumva în suspensie. În toată tevatura apare şi o strategie energetică a Bucureştilor, proiect de 2,5 milioane de euro, cu actori binecunoscuţi - RADET, ELCEN, CET-uri. Care este rezultatul astăzi? Toată lumea în insolvenţă!

Ba au fost tot felul de curiozităţi: "tehnicile eficiente de gătit", pentru reducerea consmului de energie în zonele rurale, precum şi "diseminarea de pliante", văzută ca o măsură de creştere a eficienţei energetice.

Tot aşa în 2009, în 2011, în 2013, în 2014, 2015, 2016, 2018, mereu noi miniştri, proiecte, dezbateri, restructurări, privatizări, scumpiri, gaze de şist. Mai mult, ministrul din 2015 spunea că nu avem capacitatea umană pentru a finaliza strategia energetică, pe simulări şi scenarii. Orice va fi însemnând asta. Acelaşi ministru, ceva mai târziu: E adevărat că nu avem o strategie energetică, dar nici Europa nu are!

Ministrul Anton Anton a pus, în urmă cu o lună şi jumătate, în dezbatere publică un nou proiect, criticat de mai toate organizaţiile din domeniu.

În toţi aceşti 30 de ani de după revoluţie proiectele sau retehnologizările au rămas în stadiul de proiect. O putere instalată de 24.000 MW nu poate asigura un consum de 9.000 MW, iar importul a fost constant în această iarnă, zilnic, între 500 şi 2000 MW.

În plus, statul a descoperit că societăţile din energie pot da bani la buget, deşi nu a excelat în grija faţă de companiile la care este acţionar. Suma totală pe care Ministerul Finanţelor a cerut-o anul trecut de la marile companii la care statul este acţionar, prin dividende, este de 2.361 miliarde lei, conform notei de fundamentare a ultimei rectificări a bugetului de stat. Veniturile din dividende sau vărsăminte cuvenite bugetului de stat au fost reestimate cu un plus de 1.912 miliarde lei, ca urmare a centralizării sumelor repartizate de către operatorii economici cu capital integral sau majoritar de stat din profitul exerciţiului financiar al anului 2017. După apariţia vestitei OUG 114/2018, statul pare că vrea să ia nu numai lâna de pe oaie, ci pielea cu totul, pentru că a impus companiilor, prin ordonanţa menţionată, o taxă de 2% pe cifra de afaceri şi cedarea unei trimi din rezervele acumulate, asta după ce oricum plătesc dividendele suplimentare.

Fundamental, comportamentul este corect, fiind principiul de bază al capitalismului: compania produce profit, acesta este repartizat acţionarilor. Problema este că orice acţionar responsabil din lumea aceasta priveşte, înainte de a cere, de a vota distribuirea dividendelor, planurile de afaceri şi de investiţii ale companiilor, ia în calcul dezvoltarea acestora, pentru simplul motiv că va vrea dividende nu numai într-un an sau doi, ci mult mai mulţi.

În plus, conform aceleiaşi OUG 114, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica vor trebui să vândă 65% din producţie la preţul de cost plus 5%, conform normelor emise de ANRE, pentru a asigura plafonarea peţurilor pentru consumatorii casnici, care reprezintă o cincime din total. Oficial, companiile nu au anunţat care vor fi efectele acestor prevederi asupra cifrelor lor de afaceri şi asupra planurilor de investiţii. Nuclearelectrica se află în plin plan de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă, pentru extinderea activităţii, dar şi în negocieri pentru Unităţile 3 şi 4, iar Hidroelectrica anunţase un plan de investiţii pe 5 ani în valoare de peste 5,6 miliarde lei.

Şi alte companii din domeniul energetic se văd nevoite să acţioneze: Engie, de exemplu, şi-a notificat clienţii industriali că, după apariţia OUG 114, va scumpi gazele naturale, conform unor relatări din presă.

Faptul că minerii din Oltenia nu au mai livrat o săptămână cărbune nu ar fi trebuit să aibă un impact prea mare asupra sistemului. Şi practic nici nu prea a avut; dar ani şi ani de indiferenţă şi inactivitate, nu atât din partea companiilor cât din partea decidenţilor vor aduce sistemul energetic, în curând, într-o situaţie cu adevărat fără ieşire.