„Fiecare dintre noi trebuie să fie evaluat, fiecăruia îi vine o vreme a evaluării, deci şi pentru mine. Cu privire la nemulţumirea domnului Teodorovici, am citit şi eu în presă când eram la Roma. Domul Teodorovici ştie că îl apreciez şi că avem o foarte bună relaţie. Eu am crezut şi cred încă faptul că în momentul în care a dat acea declaraţie probabil emoţională, s-a gândit la altceva sau la altcineva. De ce? Pentru că a făcut două afirmaţii, din câte ştiu eu: una privind ziua de vineri când aş fi fost într-o delegaţie şi alta privind avizarea Fondului Suveran. Vă asigur că ambele afirmaţii nu au o acoperire faptică”, a declarat Tudorel Toader.
Reacţia ministrului Justiţiei vine după ce ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a susţinut, luni, că este dezamăgit că a primit multe observaţii de la Ministerul Justiţiei privind proiectul legat de Fondul Suveran de Investiţii şi cel de modificarea Legii Insolvenţei.
„Aici pot fi şi mai categoric, pentru că am senzaţia că este o lipsă de dorinţă de asumare. Este un proiect al Guvernului (referitor la proiectul de modificare a Legii insolvenţei – n.red.), dar, de câteva zile, tot discutăm, convenim un aviz din partea celor care sunt implicaţi, respectiv Ministerul Justiţiei, Finanţe şi alte instituţii, dar, când să prinzi semnătura, dispare semnatarul. Încep să cred că este o încercare de fugă de asumare a unor decizii, a unor astfel de prevederi. Repet: acesta trebuie să fie atributul Ministerului de Finanţe, zona insolvenţei, zona societăţilor comerciale, nu atributul Ministerului Justiţiei, pentru că este zona economică, de evaziune fiscală”, a declarat Teodorovici, în cadrul unor declaraţii de presă.
În ceea ce priveşte modificarea legislaţiei privind evaziunea fiscală, ministrul Finanţelor a afirmat că n-a avut parte de sprijin din partea Ministerului Justiţiei, deşi era vorba doar de adaptarea legislaţiei din alte ţări.
De asemenea, ministrul a declarat că este dezamăgit că Ministerul finanţelor publice (MFP) a primit multe observaţii de la Ministerul Justiţiei şi pentru proiectul privind Fondul Suveran de Investiţii, deşi Ordonanţa de Urgenţă pe care Guvernul doreşte să o aprobe până la finele lunii septembrie are aceeaşi conţinut precum legea care a fost adoptată de Parlament şi declarată neconstituţională. După această OUG va fi aprobată şi o Hotărâre de Guvern care va explica exact cum funcţionează acest fond.