Oricât am fi de neînsemnaţi din punctul de vedere al Produsului Intern Brut (PIB) – 160 mld. euro în 2015 faţă de 2.500 mld. de euro PIB-ul Angliei şi de şapte ori mai mult PIB-ul UE – trebuie să luăm aminte la cum Ungaria şi Polonia ştiu să joace cărţile cu foarte mare abilitate.
Asta în pofida faptului că România ar trebui să aibă în realitate, numai dacă privim din punctul de vedere al suprafeţei – 240.000 km pătraţi, exact cât Marea Britanie şi al populaţiei, un cuvânt greu de spus în Uniunea Europeană.
Nu se poate ca Ungaria, cu o populaţie la jumătate din a României şi un PIB de doar 100 mld. euro, să fie atât de vizibilă pe radarele negocierilor de la Bruxelles, iar România să nu aibă niciun punct de vedere şi o direcţie de urmat, interese proprii pe care să le pună la vedere. Este o perioadă în care absolut toate cărţile se pun pe masă şi se refac. Toate alianţele şi înţelegerile anterioare au căzut, iar cum negociem acum ne va aranja drumul în UE şi chiar în lume în următoarele decenii.
Este un moment zero, un moment istoric, aşa cum numai colapsul Uniunii Sovietice şi destrămarea CAER (Comunitatea de Ajutor Reciproc a fostelor ţări din Europa de Est) au mai fost.
Se vede că, deocamdată, ţările se uită în jur după vechile alianţe. Nucleul dur franco-germano-italian, împreună cu Ţările de Jos, s-a pus la masă şi, de fapt, toată lumea aşteaptă din partea Berlinului preluarea leadershipului în NUE (Noua Uniune Europeană).
În niciun caz nu avem aici o formulă de relaţionare specială, din acest punct de vedere percepţia anterioară că România este un aliat puternic în zonă pentru Marea Britanie şi SUA fiind mai mult un dezavantaj astăzi, în noua situaţie.
Citeşte continuarea pe ZF.