De trei ori mai multe hoteluri şi pensiuni vor fi construite în 2011, faţă de 2009

Numărul unităţilor de cazare anunţate anul trecut pentru construcţie în România a crescut de aproape trei ori, la 905 proiecte, faţă de 2009, majoritatea fiind în fază de proiectare, însă piaţa s-a îndreptat în special către investiţii de dimensiuni reduse, de sub un milion de lei.

Urmărește
137 afișări
Imaginea articolului De trei ori mai multe hoteluri şi pensiuni vor fi construite în 2011, faţă de 2009

De trei ori mai multe hoteluri şi pensiuni vor fi construite în 2011, faţă de 2009 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Investitori nu au ocolit segmentul de cazare. Mai mult, anul trecut aproape că s-a triplat numărul de astfel de proiecte, în mare parte datorită numărului mare de construcţii aflate în proiectare. Acestea au înregistrat în mare parte investiţii mici şi medii şi vor intra în construcţie în 2011", a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul de marketing al firmei de monitorizare a pieţei construcţiilor IBC Focus, Andreea Şut.

Investiţiile anunţate pe segmentul de cazare vizează hoteluri, pensiuni, hosteluri şi vile turistice.

Din totalul proiectelor, 464 erau anul trecut în stadiu de proiectare, 384 în construcţie şi amenajare, iar 57 de proiecte se aflau în faza de intenţie şi licitaţie, potrivit IBC Focus.

"Aproximativ unul din cinci proiecte a avut ca menţiune lucrări de reamenajare, extindere şi modernizare. Cifrele indică o mai mare încredere a investitorilor în acest sector pentru a construi unităţi noi, încredere susţinută şi de procentajul majoritar al unităţilor de cazare anunţate în 2010 în stadiul de proiectare, intenţie şi licitaţie", a spus Şut.

Ca valoare a investiţiei, majoritatea proiectelor au o valoare medie estimativă de sub un milion de lei (61%), restul fiind construcţii de 3-4 milioane de lei (33%) şi peste patru milioane de lei (6%).

"Cele mai multe proiecte pe segmentul de cazare vizează zona centrală a României (23%), urmată de regiunea de nord-vest (17%) şi cele de sud-est şi nord-vest (câte 13%). Capitala include doar 4% din totalul proiectelor", potrivit datelor IBC Focus.

Comparativ, în 2009 cele mai multe proiecte de acest gen vizau investiţii de 3-4 milioane de lei (49%), iar proiectele de sub un milion de lei reprezentau 28% din total. Restul erau construcţii de peste patru milioane de lei.

Potrivit firmei IBC Focus, care citează datele Institutului Naţional de Statistică, 2010 a fost anul deschiderilor unităţilor clasificate la trei stele, al căror număr a crescut cu 23% faţă de 2009, în timp ce segmentul de două stele a înregistrat un declin de 30%.

În ceea ce priveşte segmentul de agrement, care include construcţii precum centre spa, săli de sport, cluburi, ştranduri, piscine, restaurant şi cafenele, anul trecut au fost anunţate 48 de astfel de proiecte noi. Dintre acestea, majoritatea sunt investiţii de sub un milion de lei (24), iar restul de 3-4 milioane lei (16) şi peste patru milioane lei (8).

Firma IBC Focus este prezentă de şase ani pe piaţa din România, fiind specializată în monitorizarea pieţei construcţiilor şi realizarea de studii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici