Decizia Curţii Constituţionale a menţinut leul pe apreciere, iar cursul a închis şedinţa la 4,27 lei/euro
Cursul a avut o uşoară tendinţă de creştere, în a doua parte a zilei, însă leul s-a menţinut pe apreciere, susţinut şi de anunţul deciziei favorabile a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea legii pensiilor, iar la închidere euro era cotat la 4,2700 - 4,2715 lei/euro.
Decizia Curţii Constituţionale a menţinut leul pe apreciere, iar cursul a închis şedinţa la 4,27 lei/euro (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Zlotul şi forintul s-au depreciat fiecare cu 0,2% în raport cu moneda unică.
Cursul a avut o uşoară tendinţă de creştere, în a doua parte a zilei, însă leul s-a menţinut pe apreciere, şi a închis şedinţa la 4, La deschidere, băncile au afişat cotaţii în apropiere de 4,2810 lei/euro, aproape de nivelul de marţi seară, când euro era schimbat pentru 4,2795 - 4,2815 lei. Ulterior, cursul a urcat treptat, iar la ora 10:30 operaţiunile se realizau la 4,2835 - 4,2860 lei/euro.
Ulterior, decizia Curţii Constituţionale a determinat îmbunătăţirea sentimentului din piaţă, iar rata de schimb a început să scadă. Potrivit dealerilor, această decizie constituie un pas important pentru următoarea tranşă din acordul de finanţare cu FMI şi Comisia Europeană, ceea ce a ajutat leul să se întărească faţă de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
China îşi extinde influenţa în Marea Caraibilor şi strânge legăturile cu un fost aliat al Taiwanului
-
Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
-
Sindicatele din administraţie: Funcţionarii publici, ţapi ispăşitori pentru eşecurile guvernării
Astfel, cu puţin înainte de ora 13:00, euro era transferat pentru 4,2670 - 4,2700 lei, iar minimul din prima parte a zilei a fost de 4,2650 - 4,2670 lei/euro.
În a doua parte a sesiunii, paritatea a crescut până la 4,2750 - 4,2770 lei/euro, însă apoi a revenit pe scădere, iar la închiderea pieţei locale euro era tranzacţionat la 4,2700 - 4,2715 lei.
Rata de referinţă publicată miercuri de către Banca Naţională a României (BNR) a coborât cu 0,8 bani, de 4,2798 lei/euro la 4,2718 lei/euro. În raport cu dolarul american, BNR a afişat o paritate de 3,0803 lei/dolar, cu 2,63 bani sub nivelul precedent, de 3,1066 lei/dolar, în condiţiile în care dolarul a continuat să se deprecieze şi miercuri în raport cu moneda unică pe pieţele externe.
Pe piaţa monetară, dobânzile pentru depozitele cu scadenţa la o zi au coborât de la 3,76 - 4,26% la 3,50 - 4,00%, în timp ce ratele pentru plasamentele la o săptămână au scăzut de la 4,39 - 4,89% la 4,1 - 4,6%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO