BCR vrea să extindă reţeaua cu câte 10 unităţi bancare pe an, printre care şi agenţii digitale
„Noi am început un program de deschidere de unităţi. Am deschis la AFI Cotroceni, AFI Ploieşti, am repoziţionat agenţia din Mall Băneasa, am deschis în mall la Braşov, am repoziţionat agenţia de la Sinaia. Nu toate sunt într-un concept digital, dar toate sunt într-un concept nou şi continuăm procesul de optimizare, pentru că am reorganizat toate unităţile mici şi acum suntem într-un proces masiv pentru unităţile mari. Optimizarea înseamnă un nou concept pentru agenţii, arată cu totul altfel decât arătau acum 20 de ani”, a declarat Dana Demetrian, vicepreşedinte BCR pentru retail şi private banking.
Ca număr de unităţi la nivel naţional, instituţia intenţionează să ajungă la „500 si ceva”, de la 511 locaţii actuale.
„Ne dorim să deschidem cam 10 agenţii pe an, în locurile în care oamenii solicită aceste servicii, nu toate vor fi digitale, ci cu noul concept”, a mai spus Demetrian.
BCR a inaugurat miercuri prima agenţie digitală, în Piaţa Victoriei, unde clienţii au la dispoziţie, pe lângă consilieri, mai multe echipamente multifuncţionale. Astfel, masa cu ecran interactiv acordă asistenţă prin simulatoare de produse şi servicii bancare, Idesk-ul este un ecran informativ prin care clientul participă în mod direct împreună cu consilierul pentru identificarea celor mai bune soluţii financiare.
După terminarea programului agenţiei, clienţii au la dispoziţie un video-consilier, unde comunică cu un consilier al băncii printr-o sesiune video live, care permite transmiterea de informaţii şi simulări de calcul direct pe ecranul din faţa clientului într-un mod interactiv.
Banca se aşteaptă ca tranzacţiile digitale în noua agenţie să crească cu 20-30%, atât pentru clienţii existenţi, cât şi pentru alţii care vizitează unitatea.
BCR intenţionează să deschidă încă 10 unităţi digitale, însă doar o parte dintre acestea vor fi inaugurate în acest an, întrucât agenţiile trebuie localizate corect, în centrele oraşelor mari şi trebuie găsite în primul rând locaţiile potrivite. În plus, operaţiunile de deschidere sunt influenţate de timpul de aşteptare pentru acte, autorizaţii de construcţie de la autorităţile locale, acestea fiind eliberate în circa trei luni.
„În 2016 pornim în alte oraşe mari, principala barieră este locul în care trebuie să ne poziţionăm. Acesta trebuie să fie foarte aproape de clienţii care au nevoie, respectiv centrul unui oraş mare, cu o zonă de business”, a punctat Demetrian.
Potrivit reprezentanţilor BCR, piaţa de online banking se află pe un trend de creştere în ultimii ani, fără a fi o creştere agresivă, oscilând între un avans de o cifră şi unul de două cifre.
Pentru anul curent, Demetrian estimează o creştere a pieţei bancare digitale cu două cifre.
„BCR a avut anul trecut cele mai mari creşteri istorice pe zona digitală, ca număr de clienţi activi şi de tranzacţii, acestea din urmâ avansând cu 30%”, a precizat Marian Ignat, director canale digitale BCR.
La nivel naţional, una din două persoane utilizează Internetul. Dintre acestea, 70% lucrează cu o bancă, iar 10% dintre cele din urmă utilizează serviciile de internet banking, potrivit datelor unui studiu citate de Ignat.