Deficit URIAŞ de forţă de muncă în industria ospitalităţii. Ce soluţii au fost propuse

„Vorbim de ceva ani că dezvoltarea şi operarea eficientă în turism nu se poate face în condiţiile crizei (n.red. - de forţă de muncă) pe care o traversăm azi. Atunci încercăm să propunem către autorităţi o serie de soluţii, pentru că nu există o soluţie miraculoasă care să rezolve total această problematică a forţei de muncă. Trebuie un mix de soluţii, astfel încât abordate fiecare dintre ele să ne ajute să micşorăm, pentru că rezolvarea ei totală este iluzorie”, a afirmat Călin Ilie, care este şi directorul general al Ibis Continental Hotels România, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Una dintre soluţii o reprezintă investiţiile în educaţie. Companiile din domeniu au investit în învăţământul dual, dar se aşteaptă la rezultate în doi – trei ani. Astfel, această investiţie nu este suficientă, fiind completată de alta din aceeaşi arie.

„Am investit şi investim în relaţia cu liceele tehnologice de turism, dar, astăzi, în liceele tehnologice din turism, în număr de circa 200 de licee de turism în ţară, figurează undeva la 48.000 de elevi care, şi în cazul în care i-am aborda pe toţi, nu ar rezolva problema forţei de muncă din turism. Deficitul pe care-l estimăm noi se ridică la minimum 100.000 de persoane”, a precizat Ilie.

În prezent, în industria ospitalităţii lucrează aproximativ 400.000 de persoane, conform datelor prezentate de Dragoş Petrescu, proprietarului grupului City Grill şi preşedintele Asociaţiei HORA.

De asemenea, companiile din domeniu propun importul de forţă de muncă din ţările non-UE şi să fie facilitată mobilitatea angajaţilor, respectiv dintr-o parte în alta a ţării sau să fie încurajată aducerea celor din Diaspora, în condiţiile în care estimează că un milion de români lucrează în baruri, restaurante şi pe vase de croazieră din străinătate.

În cazul importului de forţă de muncă, costurile sunt de 1.500-2.000 de euro, dar preşedintele FIHR a susţinut că problema este aceea că durează prea mult realizarea documentaţiei, aproximativ 3 luni, iar costurile complementare salariului, respectiv cele de transport şi de cazare nu sunt deductibile, ci sunt chiar impozitate, deci sunt costuri suplimentare pentru companii.

Altă soluţie propusă de proprietarii de restaurante, hoteluri, cafenele, agenţii de turism şi firme de catering este de introducere a bacşişului sau a tips-ului pe nota de plată, după modelul american. Iar aceştia au înaintat deja o propunere Ministerului Finanţelor Publice.

Mai exact, aceştia doresc ca bacşişul plătit de un client să poată fi înscris de acesta pe nota de plată şi să poată fi plătit atât cu cardul, cât şi cash, fără să fie impus un anumit procent. Bacşişul i-ar reveni doar angajatului sau angajaţilor, nu şi companiei, iar suma care îi revine fiecărui angajat va fi stabilită de aceştia. Astfel, bacşişul poate deveni venit pentru angajat, un venit impozabil cu 10%, impozit pe venit, şi să fie luat în calcul atunci când angajatul doreşte să acceseze un credit.

De asemenea, preşedintele FIHR a menţionat că, în prezent, plata bacşişului îi pune în risc pe angajaţii din industria ospitalităţii, deoarece pot fi suspectaţi de evaziune fiscală.

„De ce să nu ieşim din sfera de risc şi să trecem într-o normalitate care este aplicată în toată Europa şi care îţi dă o transparentizare din care câştigă toată lumea, inclusiv statul, angajatul, clientul. Dacă nu va beneficia de serviciile aşteptate, clientul va refuza, nu va da tips. Noi, ca operator, vom vedea ce se întâmplă cu acest angajat care la patru mese din zece nu ia tips?! Înseamnă că nu prestează cum trebuie. Ne ajută în operare şi să creştem calitatea serviciilor şi să rezolvăm o parte din veniturile lor”, a explicat Ilie.

Preşedintele FIHR a dat drept exemplu situaţia din grupul în care se află hotelurile Ibis, AccorHotels, unde 30-50% din veniturile angajaţilor din ţările din Europa Centrală şi de Est sunt asigurate de bacşiş.

„Industria ospitalităţii nu este atât de profitabilă încât să crească nivelul de salarii la nivelul altor industrii - construcţii de maşini şi altele. (n. red. - În România), 600 de restaurante apar şi dispar pe an. Nu este chiar atât de uşor să operezi restaurante sau hoteluri”, a mai spus Ilie.

Preşedintele HORA a menţionat că inducerea procentelor pentru tips este un produs de marketing, iar românii sunt reticienţi când li se sugerează un procent. „În România, tips-ul mediu este de 7,8% (n.red. - din valoarea notei). Este şi un indicator de performanţă. Dacă angajaţii tăi încasează peste 7%, înseamnă că oferi un serviciu de calitate. Dacă oferi sub 8%, înseamnă că ar trebui să îţi pui nişte întrebări”, a precizat Petrescu.

Propunerea privind tratamentul fiscal aplicat bacşişului încasat în cont bancar prevede că suma reprezentând bacşişul oferit de client se evidenţiază în bonul fiscal, separat de contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate. În plus, bacşişul nu se supune cotei de TVA, pentru că nu este asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii şi că urmare. De asemenea, bacşişurile oferite de clienţi se distribuie angajaţilor de către conducerea operatorului economic.

Propunerea HORA mai menţionează că: operatorul economic va întocmi documente justificative privind încasarea sumelor din bacşiş de la clienţi şi distribuirea acestora către angajaţi; operatorul economic va evidenţia în contabilitate operaţiunile de încasare a sumelor din bacşiş şi distribuirea acestora către angajaţi.

În plus, propunere privind tratamentul fiscal aplicat bascşişului cash menţionează că: ospătarul este obligat să declare bacşişul la sfârşitul anului ca venit, urmând a fi impozitat cu 10% şi neintrând în responsabilitatea operatorilor.

Tips-ul variază între 5% şi 20% din valoarea totală a notei de plată în ţările vestice şi de la 5 la 35% din valoarea serviciilor în statele arabe. „Ţările în care bacşisul este menţionat pe nota de plată, dar e cuviincios să mai laşi şi peste sunt: Italia, Elveţia, Columbia, Egipt, Bolivia. Ţările în care bacşişul este inclus în notă şi nu se aşteaptă nimic în plus sunt: Argentina, Franţa, Brazilia. Ţările în care nu se lasă bacşiş sunt: Finlanda, Danemarca, Japonia, Nouă Zeelandă, China. Ţările în care clientul lasă între 10 şi 20% din notă de plată sunt: Germania, Marea Britanie, Cehia, Croaţia, Canada, Turcia, Grecia, Spania, Rusia, Statele Unite ale Americii etc”, se precizat reprezentanţii HORA.

În Uniunea Europeană, abordarea nu este una unitară. Unele ţări, cum ar fi Spania, Bulgaria, Ungaria, nu au nicio reglementare în legislaţie. Altele, însă, au prevederi în acest scop. În Franţa, bacşişul este inclus pe bonul fiscal, iar sumele astfel încasate de către companii sunt, ulterior, distribuite către angajaţi, conform legii. Se consideră însă a fi veniturile angajatorului, iar taxarea se face la angajator.

În alte state, de exemplu, în Germania, Italia sau Cehia, companiile includ fie în preţul produselor, fie pe un rând separat de pe bon o „taxa pentru servicii”, cuprinsă între 10%-15% din valoarea notei de plata. Sumele devin venit la nivelul companiei şi, ulterior, sunt de asemenea distribuite către angajaţi şi astfel impozitate că atare.

În America, unele state chiar au încercat şi au dat legi care să interzică bacşişul. Cele mai noi reglementări, propuse de Guvernul Trump în 2017, prevăd că tipsul să revină angajatorului în totalitate, iar el să decidă împărţirea între staff-ul de servire şi staff-ul din bucătărie. Acesta poate însă decide şi să îl păstreze, legal. Angajatul are obligaţia să îşi declare veniturile din tips, ce vor fi taxate cu 8%. În situaţia în care din salariu plus tips, angajatul nu ajunge la un venit de minim 7,25 dolari pe oră, angajatorul trebuie să suplimenteze cu bani pentru a îi asigura venitul minim. Angajatorul colectează impozitul pe venit, taxa de asigurare socială şi taxa medicală pe veniturile din tips declarate de angajat.

În aprilie 2015, MFP a încercat să reglementeze bacşişul, dar măsura a fost abrogată după o lună, deoarece s-a dovedit neaplicabilă.

„Măsura a fost adoptată de MFP în contextul controalelor ANAF. Intenţia nu a fost să reglementeze impozitarea bacşişului, ci să găsească o soluţie privind banii nefiscalizati, găşiţi în casele de marcat. Operatorii economici erau obligaţi să emită bonuri fiscale pentru bacşiş, în condiţiile în care reglementările nu au reuşit să acopere toate situaţiile posibile întâlnite în diferite domenii de activitate (livrarea la domiciliu, taximetria, cazarea în unităţi hoteliere, s.a.). S-a introdus în definiţia bacsisului şi restul dat de vânzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar, ceea ce a făcut dificilă aplicarea prevederilor în zona comerţului cu amănuntul”, au mai explicat reprezentanţii HORA.