Noua revizuire a datelor, care va efectuată de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, cel mai probabil în noiembrie, va fi definitivă, a adăugat ministrul.
Astfel, deficitul bugetar, situat la peste 15%, va fi de cinci ori mai mare decât ţinta de sub 3% inclusă în bugetul de anul trecut.
În proiectul de buget pentru 2011, publicat în această lună, guvernul a evaluat deficitul de anul trecut la 13,8% din PIB.
Guvernul a modificat prognoza de deficit de la 6% la 12,5% anul trecut după preluarea puterii, declanşând cea mai gravă criză fiscală a Greciei din ultimele decenii şi nesiguranţă pe pieţele internaţionale.
„Să ne amintim că bugetul de anul trecut a fost construit pe un deficit mai mic de 3%, pentru ca la câteva zile înaintea alegerilor (din 4 octombrie – n.r.) să fie raportat Comisiei Europene la 6%. După câştigarea alegerilor am realizat că depăşea 12%. Acum, după ultima revizuire de către Eurostat, va fi peste 15%. Discutăm de o diferenţă de peste cinci ori”, a spus Papaconstantinou în timpul unei conferinţe organizate în Cipru.
Această revizuire a fost anticipată şi va avea un impact mai redus decât precedentele, consideră analiştii.
Grecia a redus salariile din sectorul public cu aproximativ 15%, a îngehţat pensiile, a majorat TVA la 23% şi a diminuat investiţiile după ce a fost salvată de la colaps financiar de un pachet de împrumuturi în valoare de 110 miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional şi statele din zona euro.