Deficitul bugetar din 2007 a fost de 10,27 miliarde de lei
Veniturile înregistrate anul trecut la bugetul general consolidat au totalizat 140,44 miliarde lei, iar cheltuielile s-au ridicat la 150,71 miliarde lei, rezultând un deficit de 10,27 miliarde lei, respectiv 2,63% din PIB-ul preliminat, a declarat ministrul Economiei şi Finanţelor,Varujan Vosganian.
Deficitul bugetar din 2007 a fost de 10,27 miliarde de lei (Sursa: Mediafax Foto)
El a arătat că 500 de milioane de euro au reprezentat cheltuieli ocazionale, respectiv plata titlurilor de despăgubire şi a sumelor depuse la CEC pentru achiziţia de maşini, operaţiuni care "ţin de natura morală" a Guvernului, nu de o slăbiciune fiscală, a afirmat Vosganian într-o conferinţă de presă.
"Fără aceste sume, care reprezintă peste 0,4% din PIB, deficitul bugetului consolidat ar fi fost de 2,1-2,2% din PIB", a spus Vosganian.
Deficitul a fost calculat, potrivit metodologiei europene, în raport cu PIB-ul preliminat în toamna anului trecut, iar datele privind PIB ar putea coborî nivelul deficitului la 2,55% din PIB, potrivit oficialului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO