- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Deficitul bugetar nu s-a modificat în luna iulie şi a rămas uşor peste 2% din PIB
Deficitul bugetului general consolidat nu s-a modificat sesizabil în luna iulie şi s-a plasat la 2,09% din PIB, cu doar 0,02 puncte peste nivelul din iunie, în condiţiile în care atât veniturile au crescut aproape identic, arată datele publicate joi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Deficitul bugetar nu s-a modificat în luna iulie şi a rămas uşor peste 2% din PIB (Imagine: Shutterstock)
Veniturile la bugetul general consolidat au însumat 102,1 miliarde lei, cu 9,4% mai mari faţă de anul precedent.
Potrivit MFP, încasările din iulie au înregistrat cel mai mare nivel din acest an, 17,1 miliarde lei, în principal ca urmare a creşterii încasărilor din taxa pe valoare adăugată (+31,1%) şi accize (+22,3%).
Încasările din contribuţii de asigurări sociale au continuat să se îmbunătăţească, fiind cu 4,1% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, în timp ce încasările din impozitul pe profit, deşi au avut o evoluţie descendentă, se menţin la nivelul anului precedent.
Principalul decalaj s-a menţinut la încasările din venituri nefiscale, care s-au micşorat cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Sumele primite de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au raporta un avans anual de 37,4%.
Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 113,5 miliarde lei, au înregistrat o uşoară creştere în termeni nominali cu 0,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în principal ca urmare a creşterii cheltuielilor pentru proi ecte cu finanţare europeană, însă ca pondere în PIB s-au redus cu 1,3 puncte procentuale.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au majorat cu 11,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea înregistrându-se în cea mai mare parte la Ministerul Sănătăţii, ca urmare a reclasificării unor cheltuieli, precum şi la bugetele locale (22%) ca urmare a preluării spitalelor de către administraţiile locale, precum şi la bugetul fondului naţional de sănătate (13,3%) ca urmare a creşterii plăţilor pentru servicii medicale şi medicamente.
Cheltuielile de personal au fost mai mici decât cele din perioada anterioară (-17,8%), subvenţiile cu 18,9, iar cele cu asistenţă socială au scăzut cu 2,4%. Plăţile pentru proiectele finanţate din fonduri UE au crescut cu 60,8% faţă de primele şapte luni ale anului 2010.
Cheltuielile pentru investiţii care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost pe primele şapte luni în sumă de 17,4 miliarde lei, faţă de 14,4 miliarde lei înregistrate în aceaşi perioadă a anului precedent.
Potrivit înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional şi celelalte instituţii internaţionale, deficitul bugetar nu trebuie să depăşească în acest an 24 miliarde de lei, echivalentul a 4,4% din PIB.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO