Deficitul contului curent a scăzut cu 82,1%
Balanţa de plăţi a avut după primul trimestru un deficit de cont curent de 709 milioane euro, în scădere cu 82,1% faţă de nivelul din perioada similară din 2008, contracţie mai accelerată decât cea înregistrată în primele două luni, de 75,5%, potrivit datelor anunţate, vineri, de Banca Naţională a României (BNR).
![Imaginea articolului Deficitul contului curent a scăzut cu 82,1%](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/4375826/1/grafic-radu-iordache.jpg?width=560)
Deficitul contului curent a scăzut cu 82,1% (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)
După primele trei luni, deficitul balanţei comerciale a însumat 1,33 miliarde euro, valoare mai redusă cu 67,2% comparativ cu soldul negativ de la finele lunii martie de anul trecut, când schimburile externe de mărfuri aveau un minus pentru România de peste 4 miliarde euro.
Pe de altă parte, serviciile şi-au diminuat contribuţia la restrângerea deficitului comercial, având un excedent de numai 57 de milioane euro, faţă de 145 milioane euro în primele trei luni de anul trecut.
Un sold pozitiv în scădere s-a înregistrat şi la nivelul transferurilor curente, deşi în primele două luni acestea depăşeau semnificativ datele din ianuarie - februarie 2088. Astfel, transferurile au adus net 1,19 miliarde euro, faţă de 1,23 miliarde euro în martie 2008.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Veniturile au avut un deficit de 619 milioane euro, jumătate din valoarea înregistrată anul trecut pe aceeaşi referinţă.
Deficitul contului curent a fost finanţat integral prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România (faţă de 42,8% în trimestrul I 2008), care au totalizat 1,45 miliarde euro, în scădere cu 14%.
Din totalul investiţiilor aferente primelor trei luni, participaţiile la capital au reprezentat 50,8%, creditele intra-grup 39,9% şi profitul reinvestit 9,3%, se arată într-un comunicat al BNR.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4375826&pid=1)