- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Deficitul de cont curent a scăzut de aproape 2,5 ori în primul trimestru
Contul curent al balanţei de plăţi a avut în primul trimestru un deficit de 634 milioane euro, de aproape 2,5 ori mai mic faţă de nivelul din aceeaşi perioadă din 2010, dar de peste 14 ori mai mare comparativ cu valoarea raportată pentru primele două luni ale acestui an, potrivit BNR.
Deficitul de cont curent a scăzut de aproape 2,5 ori în primul trimestru (Imagine: Shutterstock)
Contul curent al balanţei de plăţi a avut în primele două luni un deficit de 44 milioane euro, de 17 ori mai mic faţă de aceeaşi perioadă din 2010.
În primul trimestru, deficitul contului curent al balanţei de plăţi a scăzut cu 58,9% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, datorită reducerii deficitului balanţei comerciale cu 64,6% şi majorării excedentului transferurilor curente cu 68% (pe seama transferurilor nete ale administraţiei publice), potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Astfel, deficitul balanţei comerciale s-a situat la 455 milioane de euro, fiind de aproape trei ori mai mic faţă de nivelul de 1,287 miliarde de euro înregistrat în ianuarie-martie 2010.
Excedentul transferurilor curente a crescut de la 434 milioane de euro în primul trimestru al anului trecut la 729 milioane de euro în primele trei luni din 2011.
Serviciile au avut în primul trimestru o contribuţie negativă de 305 milioane euro, uşor peste nivelul de 279 milioane euro înregistrat în perioada similară din 2010, determinată în principal de sectorul alte servicii (- 123 milioane euro).
Totodată, deficitul balanţei veniturilor a crescut de la 412 milioane de euro la 603 milioane de euro.
Deficitul contului curent în perioada ianuarie - martie a fost finanţat în proporţie de 59,8% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, de 379 milioane euro.
Datoria externă pe termen mediu şi lung însuma la finele lunii martie 74,278 miliarde euro (79,5% din total datorie externă), în creştere cu 2,5% comparativ cu finele anului trecut.
Totodată, datoria externă pe termen scurt însuma după primul trimestru 19,126 miliarde de euro (20,5% din datoria externă), mai mare cu 3,7% faţă de valoarea de la sfârşitul anului trecut.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36