Prima pagină » Economic » Delegaţia FMI, discuţii la sediul PSD. România nu mai are un acord cu Fondul Monetar Internaţional din septembrie 2015

Delegaţia FMI, discuţii la sediul PSD. România nu mai are un acord cu Fondul Monetar Internaţional din septembrie 2015

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional discută, la ora transmiterii ştirii, cu o delegaţie a Partidului Social Democrat, condusă de liderul Liviu Dragnea.
Delegaţia FMI, discuţii la sediul PSD. România nu mai are un acord cu Fondul Monetar Internaţional din septembrie 2015
Lucian Negrea
07 mart. 2016, 13:57, Economic

Delegaţia FMI este condusă de Reza Baqir, şeful misiunii FMI pentru România, în timp ce din delegaţia PSD fac parte liderul Liviu Dragnea şi vicepreşedinţii Gabriela Firea, Marian Neacşu, Viorel Ştefan, Mihai Tudose şi Georgian Pop.

România nu mai are un acord cu Fondului Monetar Internaţional din septembrie 2015. Ultimul acord de doi ani a fost, de altfel, îngheţat o lungă perioadă de timp din cauză că autorităţile române nu au ţinut cont de mai multe solicitări ale experţilor FMI, în special de natură fiscală şi privind reforme structurale.

„Misiunea va avea întâlniri cu autorităţile române, dar şi cu reprezentanţi ai partidelor politice, ai sindicatelor, ai asociaţiilor patronale, ai mediului academic şi cu reprezentanţi ai băncilor”, se precizează într-un comunicat FMI.

La finalul vizitei, experţii FMI ar putea organiza o conferinţă de presă. Misiunea este condusă de pakistanezul Reza Baqir, numit în ianuarie 2016 şef al misiunii FMI pentru România. Acesta a efectuat deja o primă vizită la Bucureşti, în perioada 12-15 ianuarie, pentru a fi prezentat autorităţilor române.