În perioada ianuarie – octombrie a anului trecut au intrat în circulaţie 100.098 automobile rulate şi 259.154 maşini noi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Din aceste date rezultă că după primele zece luni din acest an numărul total al înmatriculărilor de autoturisme – noi şi rulate – a crescut cu 27,4% faţă de intervalul ianuarie-octombrie al anului trecut, de la 359.252 înregistrări la 458.021 înmatriculări, avansul fiind dat exclusiv de noile intrări în circulaţie ale maşinilor second-hand de import.
În luna octombrie din acest an numărul de maşini noi înmatriculate a scăzut cu 10,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, de la 27.376 unităţi la 24.438 automobile.
În cazul autoturismelor second-hand, pentru aceeaşi perioadă de raportare, s-a înregistrat o creştere de 139%, de la 15.359 maşini (în octombrie 2007) la 36.747 unităţi (în octombrie 2008).
Datele DRPCIV aferente primelor zece luni din acest an arată că piaţa auto second-hand îşi continuă trendul de creştere de peste 100%, început în a doua jumătate a anului, după modificarea taxei auto, la 1 iulie. Taxa a fost redusă semnificativ pentru maşinile rulate şi a crescut uşor în cazul autoturismelor noi.
Datele Registrului Auto Român (RAR) aferente primelor zece luni arată că numărul de autovehicule mai vechi de zece ani avizate de Registru a crescut de cinci ori după intrarea în vigoare a noii taxe auto, de la 14.500 de unităţi în primele şase luni la 74.000 de unităţi în intervalul iulie-octombrie.
RAR mai arată că luna în luna octombrie au fost verificate cele mai multe autovehicule mai vechi de zece ani, respectiv 27.800 de maşini avizate.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri seara, că Guvernul va analiza un set de măsuri pentru diminuarea efectelor generate de importurile de maşini second-hand, care au creat probleme industriei auto din România, precizând însă că taxa de poluare auto pentru maşinile noi nu va fi eliminată.