Prima pagină » Economic » Costurile asigurării datoriilor ţărilor şi firmelor europene au urcat după reuniunea Sarkozy-Merkel

Costurile asigurării datoriilor ţărilor şi firmelor europene au urcat după reuniunea Sarkozy-Merkel

Costurile asigurării datoriilor statelor şi companiilor europene au crescut miercuri, după ce întâlnirea de marţi dintre preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, nu a avut rezultatele aşteptate de pieţele financiare, potrivit cotidianului Wall Street Journal.
Costurile asigurării datoriilor ţărilor şi firmelor europene au urcat după reuniunea Sarkozy-Merkel

Cei doi oficiali au declarat că o coordonare economică mai bună şi înăsprirea disciplinei fiscale ar ajuta la redobândirea încrederii investitorilor, dar au afirmat că este prea devreme pentru a introduce obligaţiuni comune ale zonei euro.

Rezultatul întâlnirii nu a fost o surpriză, chiar dacă o parte a analiştilor aşteptau o reacţie mai puternică a celor doi politicieni la recenta escaladare a crizei datoriilor suverane.

„Orice pas mai aproape de o uniune fiscală este binevenit. Dar ceea ce s-a propus marţi a fost doar un pas mic”, a spus Tobias Blattner, analist la Daiwa Capital Markets.

Pe pieţele financiare, dezamăgirea a contribuit la creşterea indicatorilor de risc pentru a doua zi consecutiv, după volatilitatea ridicată de săptămâna trecută.

Indicele SovX Western Europe, folosit de investitori pentru a cumpăra sau vinde asigurări împotriva riscului de neplată pentru 15 state, a urcat cu 0,045 puncte procentuale, la 2,79-2,83%, potrivit companiei de servicii financiare Markit.

Pentru companii, indicatorul iTraxx Crossover, compus din 40 de companii, majoritatea din categoria nerecomandată investitorilor, a avansat cu 0,21 puncte, la 6,12-6,15%, în timp ce un indice pentru 125 de companii din categoria recomandată investitorilor a urcat cu 0,03 puncte procentuale, la 1,46-1,47%.