Dependenţa Europei de gazele importante va creşte la 78% din necesar până în 2020

Dependenţa Europei de gazele importate va creşte de la 63% la 78% până în 2020, potrivit organizaţiei European Network of Transmission System Operators for Gas (ENTSOG), care notează că estimările privind cererea variază cu circa 20 de puncte procentuale.

Urmărește
9 afișări

Organizaţia anticipează că producţia de gaze din Europa va scădea cu 37%, urmând să acopere 22% din cerere, până la sfârşitul acestui deceniu, astfel încât furnizorii europeni de gaze vor fi nevoiţi să caute alte surse de aprovizionare.

Diferenţa dintre cea mai ridicată şi cea mai scăzută estimare referitoare la cererea de gaze, folosite de ENTSOG pentru planul de dezvoltare a reţelelor pe termen de zece ani, este de circa 104 miliarde de metri cubi, ceea ce face dificilă planificarea.

Între aceste estimări se numără şi cele ale grupului industrial Eurogas şi Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

"Ştim cu toţii că Europa schimbă rapid felul în care obţine, transportă şi foloseşte energie primară", a declarat preşedintele ENTSOG, Stephan Kamphues.

Kamphues a arătat că "ENTSOG este convinsă că gazele naturale şi infrastructura asociată vor juca un rol tot mai important pentru îndeplinirea obiectivelor asumate de Uniunea Europeană în domeniul energiei".

Potrivit ENTSOG, care trebuie să publice la solicitarea UE un plan pe termen de zece ani, este necesară o flexibilitate mai mare a infrastructurii în domeniul gazelor naturale, la nivelul Europei, pentru a ţine sub control viitoarele probleme de aprovizionare, precum şi dependenţa de importuri.

Rolul ENTSOG este promovarea finalizării şi funcţionării pieţei interne şi a comerţului transfrontalier cu gaze naturale, pentru a asigura managementul optim, operaţiunile coordonate şi dezvoltarea tehnică solidă a reţelei europene de gazoducte în Europa.

Entitatea a fost creată în decembrie 2009, iar în prezent reuneşte 33 de operatori din 22 de ţări europene.

Între obiectivele organizaţiei se numără îmbunătăţirea comerţului transfrontalier cu gaze, susţinerea interoperabilităţii sistemelor europene de transmisie şi a dezvoltării strategiilor de promovare a soluţiilor de piaţă şi a securităţii livrărilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici