Depozitarul Central a reluat conversia de titluri de despăgubire în acţiuni Fondul Proprietatea

Depozitarul Central a reluat marţi transferul de acţiuni Fondul Proprietatea din participaţia Ministerului Finanţelor în conturile persoanelor care au primit titluri de despăgubire de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

Urmărește
29 afișări

Procesul de conversie a fost suspendat în 11 ianuarie, întrucât legea în baza căreia s-a decis înfiinţarea Fondului prevede oprirea temporară cu 10 zile lucrătoare înainte de listarea la BVB şi reluarea după primele 65 de şedinţe bursiere.

Acţiunile FP au fost listate în 25 ianuarie la BVB.

Teoretic, începând din 2 mai, ANRP a reluat procesul de conversie în acţiuni FP a titlurilor de despăgubire după aproape patru luni de pauză. Practic, însă, abia marţi au fost realizate primele conversii la Depozitarul Central.

Contactaţi de MEDIAFAX reprezentanţii Depozitarului nu au prezentat informaţii despre numărul de conversii realizate sau despre pachetul de acţiuni transferat de la Ministerul Finanţelor în conturile despăgubiţilor, motivând că datele sunt confidenţiale.

Între 11 ianuarie şi 2 mai, la ANRP au fost înregistrate 1.450 cereri pentru conversia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea. Numărul total al acţiunilor care vor fi transferate este estimat la 1,55 miliarde acţiuni, reprezentând aproximativ 10% din capital, cu un preţ mediu ponderat de 0,6176 lei/acţiune.

Guvernul a decis săptămâna trecută să împingă până la finele lui iulie termenul în care trebuie să schimbe titluri de despăgubire în acţiuni FP pentru acţionari privaţi, de 30% din capitalul deţinut de stat, invocând riscul scăderii valorii de tranzacţionare la bursă, schemă ce îi permite însă şi să încaseze dividende mai mari. Statul va primi dividende de aproximativ 160 milioane lei de la Fond.

Totodată, Guvernul a abilitat ANRP să modifice ordinea în care sunt emise titlurile de plată aferente despăgubirilor şi/sau de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, în cazuri motivate prin "distorsionarea" pieţei şi scăderea preţului de tranzacţionare.

Preţul la care se face conversia titlurilor de despăgubire este cotaţia medie ponderată a acţiunilor din ultimele 60 de şedinţe bursiere anterioare datei de depunere a cererii de conversie.

Anterior listării acţiunile erau acordate la un preţ egal cu valoarea nominală, de 1 leu.

Spre finalul şedinţei bursiere de miercuri acţiunile FP erau tranzacţionate la 0,519 lei, preţ în scădere cu 1,14%. La această cotaţie, capitalizarea Fondului este 7,15 miliarde de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici