CE propune reglementări obligatorii la acordarea împrumuturilor ipotecare
Propunerile, aşteptate de mult timp, vor fi prezentate luna viitoare de comisarul pentru Piaţa Internă, Charlie McCreevy.
Măsurile cu caracter obligatoriu au rolul să protejeze patru aspecte legate de ipoteci, esenţiale pentru protecţia consumatorilor.
Criza de pe piaţa americană a creditelor pentru locuinţe acordate persoanelor cu bonitate scăzută a adus împrumuturile ipotecare în centrul atenţiei.
"Recentele evoluţii din sectorul creditelor ipotecare riscante au scos în evidenţă necesitatea unei transparenţe mai mari a operaţiunilor de finanţare pe bază de ipotecă", se arată în document.
Potrivit CE, furnizorii de împrumuturi ipotecare au responsabilitatea să evalueze solvabilitatea beneficiarului.
"Comisia consideră că introducerea unei directive reprezintă cel mai eficient instrument pentru rezolvarea problemei informaţiilor precontractuale, rata anuală a dobânzii, acordarea cu responsabilitate a creditelor şi plata în avans a împrumuturilor", prevede documentul.
CE intenţionează să pregătească, în urma consultărilor şi în concordanţă cu principiile sale de reglementare, o propunere de directivă, care va fi precedată de o evaluare riguroasă a costurilor şi beneficiilor.
Proiectul necesită aprobarea tuturor statelor membre şi a Parlamentului European.