Prima pagină » Economic » Deşi retras, Roger Federer este cel mai bine plătit tenismen din lume

Deşi retras, Roger Federer este cel mai bine plătit tenismen din lume

Elveţianul este al nouălea sportiv cu cele mai mari câştiguri din ultimele 12 luni, potrivit Forbes, în ciuda faptului că a jucat doar în Laver Cup.
Deşi retras, Roger Federer este cel mai bine plătit tenismen din lume

Conform clasamentului întocmit de Forbes, de la 1 mai 2022 până la 1 mai 2023, Federer a fost cel mai bine plătit jucător de tenis din lume, câştigând 95 de milioane de dolari.

De 20 de ori câştigător de titluri de Grand Slam, elveţianul a luat acasă doar 125.000 de dolari din premii sportive în ultimul an, odată cu participarea la Laver Cup. Restul provine din activitatea din afara terenului, cu numeroase acorduri de sponsorizare cu branduri mondiale.

Încasările lui Federer, anul trecut, când retragerea nu era încă oficială, s-au ridicat la 90,7 milioane. Cifra actuală îi permite lui Roger să fie printre cei mai bine plătiţi sportivi din lume, primul dintre jucătorii de tenis. Este în Top 10 la general. Mai precis, pe 9.

În faţa lui Federer se află Cristiano Ronaldo, Messi, Mbappé, LeBron James, boxerul Canelo Alvarez, jucătorii de golf Dustin Johnson şi Philip Mickelson, Steph Curry. În spatele lui Roger, închizând Top 10, se află baschetbalistul Kevin Durant. Toţi sunt sportivi activi.