Prima pagină » Economic » Prima rectificare a bugetului, în aprilie sau mai

Prima rectificare a bugetului, în aprilie sau mai

Guvernul va efectua o primă rectificare a bugetului pentru acest an, în luna aprilie, cel mai târziu în luna mai, după ce autorităţile române au convenit cu delegaţia FMI să ridice deficitul bugetar de la 2% la 4,6% din PIB, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
Prima rectificare a bugetului, în aprilie sau mai
24 mart. 2009, 15:08, Economic

"În noile condiţii în care scăderea veniturilor este mai mare decât prognoza iniţială, fiind estimată o contracţie mai puternică a economiei, se impune o primă rectificare a bugetului", au arătat sursele citate.

Misiunea FMI a convenit cu Guvernul un deficit bugetar de 4,6% din PIB în 2009, faţă de nivelul de 2% aprobat prin lege, sub condiţiile îngheţării fondului salarial şi alocării eventualelor venituri suplimentare exclusiv pentru investiţii, au declarat, luni seara, pentru MEDIAFAX surse participante la negocieri.

"S-au recalculat veniturile şi cheltuielile pentru acest an şi s-a acceptat un nivel al deficitului de 4,6%, sub rezerva menţinerii fondului de salarii actual şi a condiţiei ca orice venit în plus faţă de noua prognoză să fie cheltuit exclusiv pentru investiţii. Este o situaţie excepţională şi se acceptă un deficit excepţional", au spus sursele citate.

Bugetul actual pentru 2009 este construit pe o creştere economică prognozată de 2,5%, un deficit bugetar de 2% din PIB, o rată a inflaţiei de 5% şi un Produs Intern Brut de 579 miliarde de lei (144,7 miliarde de euro).

În termeni absoluţi, cheltuielile bugetului general consolidat erau estimate pentru acest an la un total de 205,5 miliarde lei (echivalent a 51,3 miliarde euro), reprezentând 35,5% din PIB, iar veniturile urma să totalizeze circa 194 miliarde lei.