Dezvoltarea economică majorează despăgubirile plătite de asigurători în urma catastrofelor naturale

Valoarea medie anuală a despăgubirilor plătite de asigurători pentru daune produse de catastrofe naturale a urcat de opt ori faţă de anul 1970, la peste 40 miliarde de dolari în 2010, pe fondul creşterii valorii activelor şi a gradului de penetrare a asigurărilor, uneori chiar în zonele de risc.

Urmărește
4 afișări

La nivelul anilor '70 şi '80, valoarea medie anuală a despăgubirilor plătite de asigurători pentru daune produse de catastrofe naturale se ridica la aproximativ cinci miliarde de dolari, potrivit unui studiu realizat de grupul german Allianz, dat publicităţii miercuri.

"Principalul motiv care a determinat această evoluţie este reprezentat de creşterea economică: valoarea activelor este în creştere, densitatea populaţiei şi gradul de penetrare a asigurărilor s-au majorat, adesea chiar în zonele de risc", se precizează în studiu.

Potrivit directorului general al Allianz-Ţiriac România, Rangam Bir, cele mai multe dintre aceste tendinţe s-au manifestat şi la nivelul României, în ultimii 20 de ani.

"Am asistat la o creştere economică susţinută, la majorarea valorii activelor locale şi la creşterea densităţii şi concentrării populaţiei în zonele urbane. În acest context, în ceea ce priveşte potenţialele pierderi generate de catastrofe naturale – în particular de cutremure, situaţia din România este similară cu ceea ce constatăm la nivel mondial: valoarea unor asemenea potenţiale daune a crescut semnificativ. Nu la fel stau lucrurile în ceea ce priveşte alinierea la tendinţele globale atunci când discutăm de gradul de penetrare a asigurărilor", a spus Bir.

În timp ce nivelul protecţiei prin asigurare este destul de ridicat în ţările vestice, România mai are un drum lung de parcurs pentru a ajunge să atingă nivelul mediu al ratelor de penetrare a asigurărilor din statele Uniunii Europene, spune şeful Allianz-Ţiriac România.

"Fără îndoială, protecţia prin asigurare a înregistrat şi în România o tendinţă de creştere pronunţată, dar numărul de proprietăţi rezidenţiale asigurate este încă foarte scăzut. Sunt convins că această situaţie se va schimba în viitor şi sperăm ca ritmul de creştere al penetrării asigurărilor să fie unul alert, cu atât mai mult cu câte este bine cunoscut faptul că România are o expunere ridicată la riscuri de catastrofe naturale, precum cutremur şi inundaţii", a afirmat Bir.

Studiul Allianz evidenţiază că în ultimul deceniu cutremurele care au produs cele mai mari pagube nu au fost neapărat cele mai puternice.

De exemplu, cutremurul care a avut loc în anul 2010 în Haiti a eliberat de 500 de ori mai puţină energie comparativ cu cel care a afectat Chile în acelaşi an, însă cu toate acesta a produs mult mai multe distrugeri şi pierderi de vieţi omeneşti.

Factorii care determină impactul au un grad ridicat de complexitate şi includ arhitectura clădirilor, materialele din care acestea sunt construite şi structura solului pe care sunt amplasate, gravitatea efectelor secundare asociate cutremurelor, precum tsunami sau incendii şi lipsa pregătirii pentru astfel de evenimente.

Un management adecvat al riscului înainte de producerea evenimentului şi pregătirea pentru un potenţial dezastru natural au fost identificaţi drept factori cheie pentru reducerea impactului.

Allianz-Ţiriac Asigurări este al doilea asigurător local după nivelul primelor subscrise în 2010, după Astra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici