Diaconescu: Avem o răsturnare de situaţie. Domnul Chiţoiu şi-a cerut scuze în numele Guvernului pentru acuzaţiile care mi-au fost lansate

Dan Diaconescu a declarat luni că până în prezent nu au avut loc "discuţii reale" privind preluarea acţiunilor la Oltchim şi că va acţiona statul în judecată dacă va fi eliminat de la negocieri.

Urmărește
1697 afișări
Imaginea articolului Diaconescu: Avem o răsturnare de situaţie. Domnul Chiţoiu şi-a cerut scuze în numele Guvernului pentru acuzaţiile care mi-au fost lansate

Dan Diaconescu (Imagine: Sorina Andreica/Mediafax Foto)

El a afirmat totuşi că a avut loc "o schimbare de situaţie" şi că ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi-a cerut scuze în numele Guvernului pentru acuzaţii aduse lui Diaconescu.

"Avem o răsturnare de situaţie. În ultima oră şi jumătate am fost în biroul domnului Chiţoiu, care ne-a primit cu maximă amabilitate. Noi am cerut această întâlnire, negocierile intraseră într-un oarecare impas", a afirmat Diaconescu.

El a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Diaconescu a spus că Daniel Chiţoiu i-a prezentat scuze în numele Guvernului pentru faptul că săptămîna trecută din partea Executivului au fost lansate o serie de acuzaţii.

"Domnul Chiţoiu a prezentat scuze din partea sa, a Guvernului şi a premierul Ponta pentru toate acuzaţiile care mi-au fost lansate în ultimele săptămâni", a afirmat Diaconescu.

Patronul OTV a adăugat că nu este obligat să semneze luni, 1 octombrie, contractul pentru achiziţia de la stat a pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim.

"Termenul final pentru plata banilor din contract, a celor 45 de milioane euro, este14 februarie 2013, dar noi vrem să dăm banii mai devreme, dacă ne înţelegem. Termenul pentru semnarea contractului nu este de zece zile, nu scrie nicăieri. Teoretic, putem da banii până în 14 februarie. Eu m-am angajat să plătesc la semnare, dar nu sunt obligat să semnez în zece zile", a continuat el

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici