Diageo cumpără compania turcă de băuturi distilate Mey Icki, pentru 2,1 miliarde dolari

Grupul britanic Diageo, lider mondial al produselor alcoolice distilate, a convenit preluarea companiei Mey Icki din Turcia, cel mai mare producător de Raki, băutură tradiţională a acestei ţări, pentru 3,3 miliarde de lire turceşti (2,1 miliarde dolari), transmite Bloomberg.

Urmărește
17 afișări

Preluarea, cea mai mare efectuată de Diageo în ultimii zece ani, de la fondurile de investiţii TPG Capital şi Actera, face parte din strategia grupului de extindere pe pieţele emergente unde clasa de mijloc se dezvoltă rapid, a declarat directorul general, Paul Walsh.

Produsul Intern Brut al Turciei va creşte în acest an cu 4,6%, potrivit estimărilor analiştilor intervievaţi de Bloomberg, mai rapid decât cel al Statelor Unite şi al Marii Britanii.

"Anticipăm că piaţa turcă are un potenţial ridicat de creştere, iar poziţia Mey Icki este atractivă, cu marje relativ ridicate", potrivit analiştilor.

Mey Icki controlează 80% din piaţa băuturii Raki, estimează Diageo.

Grupul Diageo, deţinătorul mărcii de votcă Smirnoff, intenţionează să facă achiziţii pe pieţe cu ritm rapid de dezvoltare, a declarat luna trecută directorul financiar Deirdre Mahlan.

Mey Icki are o reţea de distribuţie care include 57.000 de magazine, prin intermediul cărora Diageo va putea comercializa branduri spirtuoase internaţionale, precum şi mărcile actuale ale companiei turceşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici