În deschiderea sesiunii, băncile afişau cotaţii de 4,2720 – 4,2750 lei/euro, uşor mai sus faţă de nivelul de joi, de 4,2680 – 4,2700 lei/euro.
Potrivit dealerilor, remanierea miniştrilor a pus totuşi presiune pe curs, deşi efectul este puţin întârziat, dar tranzacţiile sunt reduse şi realizate, în principal, de clienţii locali. De asemenea, băncile locale cumpăra euro pentru constituirea provizioanelor în valută.
„Leul s-a depreciat pe fondul tensiunilor politice, dar şi din cauza faptului că banca centrală nu a arătat să intervină în favoarea leului”, a spus un dealer.
Cursul a urcat treptat, în prima oră de tranzacţionate, iar în jurul orei 10:15 băncile afişau cotaţii de 4,2820 – 4,2840 lei/euro.
Dealerii spun că evoluţia leului va depinde şi de contextul internaţional, iar dacă vor apărea date negative sunt premise ca paritatea să continue să crească.
Jucătorii aşteaptă în această şedinţă şi date din SUA, autorităţile americane vor publica evoluţia ştatelor de plată a salariilor din economie, exceptându-le pe cele din agricultură, din luna august.
Banca Naţională a României (BNR) a calculat un curs oficial de 4,2616 lei/euro, în scădere cu 0,2 bani comparativ cu paritatea de miercuri, de 4,2636 lei/euro, după ce marţi şi miercuri referinţa a atins niveluri maxime ale ultimelor cinci săptămâni. Leul s-a întărit şi faţă de dolar, astfel că banca centrală a calculat o rată de schimb cu 1,32 bani mai redusă, de 3,3203 lei/dolar, după ce miercuri dolarul a fost cotat la 3,3335 lei.
Pe piaţa monetară, dobânzile pentru depozitele cu scadenţa la o zi au coborât până la 4 – 5%, de la 5,36 – 5,86% cât erau joi.