Prima pagină » Economic » Diferenţa dintre criptomonede, monede digitale şi monede virtuale

Diferenţa dintre criptomonede, monede digitale şi monede virtuale

Diferenţa dintre criptomonede, monede digitale şi monede virtuale

Criptomoneda şi moneda digitală se confundă adesea, însă, nu au nimic în comun, au declarat reprezentanţii platformei de freelancing pe blockchain Lanceria, Adrian Stratulat, Chief of Business Development şi Robert Tudor, Chief Operating Officer, notează Forbes România, scrie Aleph News.

Criptomoneda, cunoscută drept şi „monedă virtuală”, reprezintă o formă de schimb şi stocare între membrii unei comunităţi descentralizate, aceasta fiind şi principala diferenţă faţă de o monedă digitală. Reglementările din interiorul reţelei sunt guvernate de majoritatea comunităţii. În categoria criptomonedelor intră Bitcoin şi Ethereum, recunoscute la nivel mondial. Bitcoin este descris ca fiind un sistem total descentralizat, fără un server sau o autoritate centrală.

Moneda digitală sau electronică este „o formă digitală a unei valute clasice sau „fiat”. Din punct de vedere legislativ, moneda digitală este definită prin art. 4, lit. f din Legea 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică ca fiind „o valoare monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanţă asupra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de operaţiuni de plată şi care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică”. În acest caz, autoritatea emitentă primează. Spre exemplu, în India, the Reserve Bank of India este cea care emite o astfel de monedă digitală.

O altă diferenţă între cele două tipuri de monede virtuale este dată de transparenţa tranzacţiilor, în cazul monedelor digitale, informaţia fiind confidenţială. În schimb, majoritatea criptomonedelor sunt transparente. Oricine poate vedea tranzacţiile efectuate de orice utilizator, deoarece toate fluxurile de venituri sunt plasate într-un lanţ de blocuri, numit „blockchain”. Acest lucru nu se aplică atunci când vorbim despre monede de confidenţialitate.

În cadrul unei astfel de reţele, fiecare bloc conţine o informaţie criptată, la care se adaugă id-ul blocului anterior şi a celui următor. Împreună, ele formează un lanţ, iar acest lanţ este public, prin urmare, poate fi regăsit pe sute de mii de calculatoare din toată lumea. Chiar dacă există posibilitatea modificării blockchain-ului din calculatorul personal în vederea falsificării, originalul continuă să existe pe mii de alte calculoare şi servere.

Totuşi, ceea ce apropie criptomoneda de moneda digitală este sursa valorii, dată de încrederea cetăţenilor în instituţia emitentă şi raportul dintre cerere şi ofertă, menţionează Forbes România.