Bateriile pentru modele Tesla ar urma să fie produse în Germania. Compania lui Elon Musk ar fi achiziţionat filiala germană a ATS Automation

Publicat: 03 10. 2020, 07:19
Actualizat: 23 08. 2021, 13:59

ATW, cu sediul în vestul Germaniei, are aproximativ 120 de angajaţi şi a deţine peste 20 de linii de producţie a bateriilor pentru producătorii auto internaţionali, potrivit site-ului oficial al ATS.

Tesla intenţionează să crească semnificativ producţia de baterii în următorii ani şi, în cadrul unui eveniment recent, a prezentat inovaţii despre care a spus că vor reduce costul bateriilor în următorii trei ani.

Compania construieşte în prezent cea de-a treia unitate de producţie a vehiculelor lângă Berlin, care va include şi o fabrică de baterii şi îşi propune să înceapă construcţia unei noi fabrici de vehicule în Texas anul acesta.

Linia viitoare planificată a Tesla include producerea modelului Cybertruck, care necesită capacităţi mai mari ale bateriei.

Tesla a declarat vineri că a livrat un record de 139.300 de vehicule la nivel global în al treilea trimestru. Compania îşi propune să livreze jumătate de milion de vehicule până la sfârşitul acestui an.