Prima pagină » Economic » Directorul Aeroportului Timişoara, numit în funcţie în urmă cu o lună, a demisionat

Directorul Aeroportului Timişoara, numit în funcţie în urmă cu o lună, a demisionat

Directorul Aeroportului Internaţional din Timişoara, Alexandru Chirilă, şi-a înaintat, luni, demisia din funcţie, la aproape o lună de la numirea sa la conducerea aeroportului, susţin surse din cadrul instituţiei, citate de corespondentul MEDIAFAX.
Directorul Aeroportului Timişoara, numit în funcţie în urmă cu o lună, a demisionat
04 ian. 2010, 13:38, Economic

Surse din cadrul Aeroportului Internaţional Timişoara au declarat că Alexandru Chirilă şi-a trimis demisia, luni dimineaţă, la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în locul său fiind numită, temporar, Rodica Alexa, care până acum a ocupat funcţia de director al Departamentului de Infrastructură şi Exploatare din cadrul aeroportului.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, Alexandru Chirilă nu a putut fi contactat pentru a-şi prezenta punctul de vedere.

Alexandru Chirilă a fost numit director al Aeroportului Internaţional Timişoara la începutul lunii decembrie, după ce predecesorul său, Dan Idolu, a fost demis printr-un ordin al Ministerului Transporturilor.

Înainte de a ocupa această funcţie, Alexandru Chirilă a fost consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc.

Ulterior, în timpul unei vizite la Timişoara, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că a decis schimbarea lui Dan Idolu de la conducerea aeroportului deoarece a avut mai multe plângeri legate de activitatea acestuia.