Directorul BlackRock îndeamnă firmele occidentale să îşi reevalueze legăturile cu China

Companiile occidentale ar trebui să îşi reevalueze legăturile cu China, având în vedere sprijinul Beijingului pentru economia rusă, afirmă directorul general al BlackRock, Larry Fink.

Urmărește
7475 afișări
Imaginea articolului Directorul BlackRock îndeamnă firmele occidentale să îşi reevalueze legăturile cu China

„Ucraina este la uşa noastră şi sunt surprins că nu există o întrebare mai mare - voi sprijiniţi inamicul, noi investim miliarde şi miliarde de dolari pentru a sprijini supravieţuirea Ucrainei şi ar trebui să existe un cost pentru asta”, a declarat Fink în cadrul conferinţei Berlin Global Dialogue, potrivit Bloomberg.

„Cel mai mare susţinător al Rusiei şi susţinătorul fundamental al economiei ruseşti este China. Şi acest lucru trebuie să fie cel puţin discutat”, a adăugat el. „Nu sunt aici pentru a emite judecăţi, dar nu cred că a existat o evaluare suficientă”.

BlackRock, cea mai mare companie de active din lume, a fost prima firmă străină care a demarat o afacere cu fonduri mutuale deţinute integral în China în urmă cu trei ani şi s-a confruntat cu o anchetă a Congresului american pentru unele dintre investiţiile sale în ţară, pe fondul tensiunilor politice dintre naţiuni.

„Avem afaceri în China, sunt sigur că toată lumea de aici are unele afaceri în China”, a declarat Fink la conferinţa de marţi. „Cu toţii trebuie să reevaluăm acest lucru”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici