Directorul general al BVB crede că acţiunile Romgaz nu vor fi listate în acest an
Directorul general al Bursei de Valori (BVB), Valentin Ionescu, crede că acţiunile Romgaz nu vor fi listate în acest an deoarece o ofertă publică iniţială, cum va fi în acest caz, necesită o perioadă de pregătire mai lungă, iar autorităţile nu a început încă procedurile.
"Mă întâlnesc săptămânal cu reprezentanţii Ministerului Economiei pentru a discuta despre vânzarea pachetelor de acţiuni la Petrom, Transgaz şi Transelectrica, anunţate de stat. Acestea sunt programate pentru acest an şi se fac prin ofertă secundară, ceea ce este mai uşor. Totuşi, există încă un semn de întrebare la Romgaz pentru că este vorba de un IPO (ofertă publică iniţială - n.r.), care necesită un proces îndelungat şi nu ştiu ca statul să fi început deja pregătirile", a declarat Ionescu, sâmbătă, prezent la un seminar organizat de firma de brokeraj Intercapital Invest în colaborare cu Franklin Templeton Investment despre listarea FP la BVB.
El consideră că acţiunile Romgaz vor intra la bursă la începutul anului 2012, şi nu în luna decembrie din acest an, aşa cum estimează Ministerul Economiei.
În prezent, există o serie de proiecte de hotărâri de guvern potrivit cărora statul va vinde pe piaţa de capital pachete de acţiuni reprezentând câte 15% din capitalul social al Romgaz, Transgaz şi Transelectrica, ultimele două fiind deja în ringul bursier.
Totodată, surse din Ministerul Economiei au declarat recent că licitaţia pentru selectarea casei de brokeraj care va intermedia vânzarea la BVB a unui pachet de 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP) va fi lansată cel mai probabil în luna martie.
Totodată, Ionescu a afirmat că BVB ar putea colabora cu Fondul Proprietatea pentru a convinge Guvernul să grăbească procesul de listare a pachetelor de acţiuni la aceste companii.
Potrivit unor surse bancare citate de MEDIAFAX, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a spus, la sfârşitul lunii ianuarie, trezorierilor din băncile comerciale că privatizarea Romgaz va fi greu de asumat de către partidele politice în contextul dezbaterii publice privind majorarea preţurilor la benzină după privatizarea Petrom.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 20:03
Presa şi ONG-urile din Georgia, în pericol. Partidul de guvernământ anunţă legi drastice
-
astăzi, 19:18
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1081. Zelenski a confirmat un nou avans al trupelor ucrainene în regiunea Kursk / Rusia raportează un atac cu drone la o rafinărie de petrol din regiunea Volgograd / Pete Hegseth: Încheiaţi războiul cât mai repede posibil