„Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a semnat ordinul de încetare a preluării atribuţiilor funcţiei de director general al CNADNR de către Daniela Drăghia”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Instituţia nu face alte precizări.
Daniela Drăghia a declarat, într-un comunicat de presă, că motivul demisiei sale îl reprezintă faptul că „între CNADNR şi Ministerul Transporturilor nu mai există o viziune comună”.
„În acest sens, noua conducere a Ministerului Transporturilor doreşte să construiască tronsonul de autostradă, parte a Coridorului IV Pan European, Sibiu – Piteşti, pe ruta Sibiu – Făgăraş – Braşov – Comarnic – Ploieşti. În privinţa acestui tronson, CNADNR va avea pe 27 iunie termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru revizuirea studiului de fezabilitate al tronsonului Sibiu – Piteşti, şcum s-a stabilit prin regulamentul TENT – T privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea reţelei Transeuropene de Transport, semnat la Varşovia în mai 1999 şi revizuit în martie 2012”, a afirmat Drăghia.
Ea a enumerat proiectele pe care le-a gestionat cât timp s-a aflat la conducerea companiei, respectiv rezilierea contractului cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania şi cu Colas pentru Medgidia-Constanţa, contractatea lucrărilor de construcţie pe mai multe tronsoane ale Coridorului IV, rebilitări de drumuri naţionale şi altele.
Gândul a relatat că Drăghia şi-a dat demisia în urma unor diferenţe de opinie privind strategia de investiţii prin fonduri europene pe coridorul IV paneuropean.
Drăghia a fost numită în funcţie în martie anul trecut, când la conducerea Ministerului Transporturilor se afla Anca Boagiu. Anterior, ea a ocupat postul de director adjunct pentru proiectele cu finanţare externă.