Directorul general al Google a demisionat din conducerea Apple
Directorul general al Google, Eric Schmidt, a demisionat din consiliul de administraţie al Apple, ca urmare a concurenţei tot mai intense între cele două companii din sectorul tehnologiei, care poate conduce la conflicte de interese.

Directorul general al Google a demisionat din conducerea Apple (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Directorul general al Apple, Steve Jobs, a arătat că, în urma lansării de către Google mai întâi a aplicaţiei Android şi apoi a Chrome, pentru telefoane mobile, respectiv computere, cele două părţi au convenit, de comun acord, că este momentul ca Schmidt să demisioneze din conducerea Apple.
"Din păcate, în condiţiile în care Google intră tot mai mult în domeniul care reprezintă operaţiunile de bază ale Apple, prin lansarea Android şi Chrome, eficienţa lui Eric, în calitate de membru al conducerii Apple, va fi mult diminuată", întrucât ar trebui să lipsească de la multe şedinţe, din cauza posibilului conflict de interese, a arătat Jobs.
Anunţul a condus la creşterea cotaţiilor acţiunilor Apple şi Google, în timpul tranzacţiilor electronice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

