Prima pagină » Economic » Directorul general al Registrului Comerţului şi adjunctul său, destituiţi

Directorul general al Registrului Comerţului şi adjunctul său, destituiţi

Directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Eugen Ghiulea, şi adjunctul acestuia, Lucia Topor, au fost destituiţi din funcţie în urma unei inspecţii a unui secretar de stat din Ministerul Justiţiei, se arată într-un comunicat al instituţiei.
29 nov. 2007, 22:21, Economic

Decizia de destituire a celor doi din funcţie i-a aparţinut secretarului de stat din Ministerul Justiţiei Gheorghe Mocuţa.

Principalele deficienţe constatate la control au fost alocarea unor sume "exagerate" din veniturile ONRC pentru plata salariilor şi a primelor substanţiale celor care ocupau funcţii de conducere, neîndeplinirea planului de acţiuni privind dezvoltarea şi consolidarea mediului de afaceri în România, supradimensionarea posturilor de conducere în raport cu cele de execuţie sau lipsa de iniţiativă în debirocratizarea relaţiei cu comercianţii.