Directorul OMV Petrom: România are nevoie de investiţii de 3-4 miliarde euro pe an pentru independenţa energetică
România ar putea să îşi asigure independenţa energetică cu investiţii anuale de 3-4 miliarde euro până în 2030, asigurate în mare parte de sectorul privat, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Gheorghe: România are nevoie de investiţii de 3-4 miliarde euro pe an pentru independenţa energetică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Industria energetică din România are un potenţial deosebit, nu numai de a sigura resursele necesare României, dar are şi potenţialul de a fi un factor de creştere economică. În primul rând pentru că avem un mix de resurse primare potenţiale foarte ridicat, de la petrol, gaze, suntem singurul producător în sud-estul Europei, la hidro, la nucleară, la partea de cărbune. Nu mai vorbesc de partea de regenerabile, care a început acum", a declarat Gheorghe în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.
Ea a arătat că dependenţa faţă de importuri va creşte în timp la aproximativ 50% din consum, în absenţa investiţiilor.
"Dependenţa de importuri ar putea creşte de la circa 20% în 2010 la 50% în anul 2030. Aceasta dacă noi nu facem acele investiţiile necsare pentru a creşte producţia locală astfel încât să ne asigurăm o poziţie de independenţă strategică energetică. Acest lucru presupune ca de astăzi până în anul 2030 să investim circa 3-4 miliarde de euro pe an în tot ce înseamnă petrol şi gaze, toate celelalte industrii, nucleară, hidro şi regenerabile, şi în eficienţă energetică", a afirmat Gheorghe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Ea a adăugat că aceste investiţii ar urma să fie finanţate în mare parte de sectorul privat, statului revenindu-i partea de infrastructură şi ale domenii.
"Acest 3-4 miliarde de euro sunt posibil a fi finanţate. Marea parte va fi sectorul privat, dar există şi o parte cum ar fi infrastructura sau alte elemente care sunt de domeniul sectorului de stat", a precizat ea.
OMV Petrom asigură aproape jumătate din producţia de gaze la nivel naţional, respectiv circa 5 miliarde metri cubi anual. Compania este singurulproducător de petrol din ţară, cu o producţie de 4-5 milioane tone pe an.
Totodată, compania, controlată de grupul austriac OMV, a intrat şi pe piaţa producţiei de electricitate. OMV Petrom operează o termocentrală pe gaz şi un parc eolian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

