"Dacă Europa, Turcia şi statele furnizoare pot ajunge la un acord final, care să permită implicarea BM, suntem gata să participăm", a declarat directorul diviziei din Turcia a instituţiei financiare, Ulrich Zachau.
Proiectul Nabucco urmează să transporte gaze naturale din zona Mării Caspice către statele din Europa de Sud-Est şi Centrală, pe o distanţă de 3.300 de km, începând cu 2013. Proiectul este susţinut de Uniunea Europeană întrucât vizează reducerea dependenţei de importurile din Rusia.
Construcţia Nabucco ar necesita investiţii de circa 7,9 miliarde de euro, potrivit ultimelor estimări, însă directorul consorţiului, Reinhard Mitschek, a declarat că suma ar putea coborî ca urmare a scăderii preţului oţelului.
Din compania de proiect fac parte companiile Transgaz Mediaş, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), RWE (Germania) şi BOTAS (Turcia).
Citeşte şi