Directorul tehnic al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri se află sub control judiciar
- Directorul tehnic al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, Dume Dorel, a primit control judiciar începând de marţi.
- Dume e acuzat că îşi înfiinţa firme şi semna contracte cu Apele Române, apoi retrăgea banii obţinuţi.
Imagine cu caracter ilustrativ
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Serviciul Teritorial Oradea, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 06 august 2024, faţă de Dume Dorel Marcel, director tehnic la Administraţia Bazinală de Apă (A.B.A.) Crişuri, pentru operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Conform DNA, în ordonanţa procurorilor se arată că, în perioada decembrie 2017 - noiembrie 2022, Dume Dorel, ocupând funcţii de conducere în cadrul Administraţiei Naţionale a Apelor Române (A.N.A.R.), respectiv director general A.B.A. Crişuri, director general adjunct A.N.A.R., respectiv şef al Serviciului de Gospodărire Ape în cadrul A.B.A. Crişuri, ar fi înfiinţat şi administrat, prin interpuşi, mai multe societăţi comerciale şi ar fi efectuat prin intermediul acestora operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia şi atribuţiile sale, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.
Societăţile care ar fi fost administrate în fapt de Dume ar fi încheiat mai multe contracte cu Administraţia Naţională Apele Române şi Administraţia Bazinală de Apă Crişuri prin care au furnizat bunuri şi servicii, ceea ce ar fi dus la obţinerea pentru sine şi pentru societăţile în cauză de foloase necuvenite în cuantum total de 2.981.664 lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Din prima zi de mandat, Trump semnează ordine executive cu consecințe majore: Începe deportarea în masă a imigranților, pune capăt dreptului la cetățenie prin naștere, grațiază inculpații de la Capitoliu. Ce alte decizii a luat Președintele SUA
-
Pentru prima dată, guvernul prognozează că euro se va aprecia la mai mult de 5 lei faţă de moneda naţională
-
AUR cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR pe tema ordonanţei privind alegerile prezidenţiale
-
De ce nu va candida Ciolacu? Explicaţia dată de partid
Ulterior, o parte din bani, peste un milion de lei, au fost retraşi, direct sau prin interpuşi, de Dume din conturile deschise de societăţile comerciale la diferite bănci.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, acesta nu poate comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi nu poate ocupa vreo activitate de conducere în cadrul A.B.A. Crişuri sau A.N.A.R.
Dacă îşi încalcă obligaţiile, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:11
Câţi bani cash sunt în România? Cât de mult folosesc numerarul românii şi cei din zona euro? Am aflat răspunsurile la aceste întrebări Câţi bani cash sunt în România? Cât de mult folosesc numerarul românii şi cei din zona euro? Am aflat răspunsurile la aceste întrebări
-
astăzi, 13:59
Qatar: Acordul de armistiţiu Israel-Hamas atinge „toate problemele majore”