Traderul de mărfuri Glencore pregăteşte cea mai mare listare la bursă din acest an, de 11 mld.dolari

Publicat: 12 04. 2011, 10:02
Actualizat: 06 11. 2012, 14:04

Glencore va anunţa intervalul de preţ pentru ofertă pe 4 mai, când conducerea companiei va începe să se întâlnească cu potenţialii investitori, a adăugat sursa citată. Oferta publică ar putea atrage între 9 miliarde de dolari şi 11 miliarde de dolari, a continuat aceasta.

Oferta publică iniţială a Glencore va fi cea mai mare din acest an, pe fondul impactului puternic asupra burselor al crizei nucleare din Japonia şi al turbulenţelor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Un trust de imobiliare din Hong Kong controlat de miliardarul Li Ka-shing a primit comenzi pentru întregul volum de acţiuni plasat într-o ofertă publică iniţială de 1,7 miliarde de dolari încă din prima zi a operaţiunii, a declarat luni pentru Bloomberg o sursă apropiată situaţiei.

Valoarea celor mai mari zece active ale Glencore, inclusiv un pachet de 34% din acţiunile grupului minier Xstrata, este de 32,6 miliarde de dolari la cele mai recente cotaţii, cel mai ridicat nivel din aprilie 2010. Valoarea acestor active a scăzut luna trecută la 28 miliarde de dolari, după cutremurul devastator şi valul tsunami care au lovit Japonia pe 11 martie şi au provocat cea mai gravă criză nucleară din 1986.