Comparativ cu luna ianuarie, creditul neguvernamental a crescut în februarie cu 2,7% (1,9% în termeni reali), împrumutul în lei avansând cu 3% (2,3% în termeni reali), iar cel în valută, exprimat în lei, cu 2,4% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,6%), se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Din valoarea totală a creditului neguvernamental în lei, de 71,427 miliarde lei, cea mai mare parte, de 36,645 miliarde lei, a fost contractată de persoanele juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), restul sumei fiind acordată gospodăriilor populaţiei.
Creditul neguvernamental în valută, exprimat în moneda naţională, s-a situat în februarie la 86,917 miliarde lei, din care 45,018 miliarde lei au fost împrumutaţi persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), iar restul persoanelor fizice.
În acelaşi timp, creditul guvernamental (al administraţiei centrale, administraţiilor locale, administraţiilor sistemelor de asigurări sociale) a crescut în luna februarie, faţă de ianuarie, cu 6,7%, până la 10,255 miliarde lei. Faţă de aceeaşi lună din anul trecut, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 79,1% (65,9 la sută în termeni reali).