- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (28.11.2018, 17:15)
- Departamentul Economic
Doar în China este posibil: Cel mai mare capitalist al ţării este şi membru al Partidului Comunist
Jack Ma, co-fondator al celei mai valoroase companii din China, a fost oficial confirmat ca membru al Partidului Comunist, într-un ziar susţinut de stat, publicaţia recunoscând rolul liderilor de afaceri la dezvoltarea ţării, relatează Bloomberg.

Doar în China este posibil: Cel mai mare capitalist al ţării este şi membru al Partidului Comunist
Ma, co-fondator şi preşedinte al gigantului de comerţ electronic Alibaba Group Holding Ltd., este una din cele 100 de persoane pe care Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez le va onora, ca parte a unui eveniment care marchează 40 de ani de la reforma economică a ţării. Lista celor onoraţi îi include şi pe Pony Ma, CEO Tencent Holdings Ltd, Robin Li, CEO Baidu Inc., baschetbalistul Yao Ming şi antrenorul de volei Lang Ping.
"Vedem o relaţie din ce în ce mai strânsă între companiile de internet de top din China şi guvern, deoarece guvernul le consideră unul dintre cele mai eficiente modalităţi de a-şi concretiza iniţiativele politice", spune Mark Natkin, directorul executiv al Marbridge Consulting din Beijing. "A fi un membru al partidului înseamnă că nu pui la îndoială legitimitatea partidului şi nu înseamnă un nivel deosebit de ridicat al activităţii politice".
Într-un fel sau altul, Jack Ma a făcut ca marii capitalişti să devină acceptabili în China comunistă. Sub conducerea lui Deng Xiaoping, China a început, în 1978, reformele economice care s-au îndepărtat de doctrina comunistă tradiţională şi au permis apariţia companiilor private. În cele din urmă, aceasta a dus la o transformarea ţării în a doua economie a lumii, după SUA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Lista celor 100 de persoane care vor fi recunoscute la aniversarea a 40 de ani este făcută publică pentru revizuire până pe 30 noiembrie. Dincolo de lideri de afaceri şi de vedete sportive, lista cuprinde oameni de ştiinţă, astronauţi şi artişti.
Ma este cel mai bogat om din China, cu o valoare a averii de 38,4 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires. Ma a spus în septembrie că intenţionează să-i predea rolul de preşedinte executiv CEO-ului Daniel Zhang, anul viitor.
Alibaba, care domină comerţul electronic în China şi s-a extins într-o gamă largă de afaceri suplimentare, s-a listat în 2014 la bursă, în ceea ce a devenit cea mai mare ofertă publică iniţială derulată vreodată la New York. La acea vreme, Ma a spus că investitorii vor fi a treia prioritate a companiei, după clienţi şi angajaţi. În ciuda unei scăderi a preţului acţiunilor din acest an, Alibaba este evaluată la peste 400 miliarde de dolari şi se situează între primele 10 cele mai valoroase companii din lume.
Ma a fost un susţinător vocal al politicilor preşedintelui Xi în ultimii ani. În 2016, el a propus ca securitatea de stat să folosească big data pentru prevenirea criminalităţii, susţinând eforturile Chinei de a obţine o supraveghere online fără precedent a celor peste un miliard de locuitori.






Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe