Premierul s-a întâlnit, înainte de şedinţa de miercuri a Guvernului, cu mai mulţi miniştri, în principal de la Partidul Social-Democrat, la începutul reuniunii fiind prezent, pentru aproximativ 30 de minute, şi liderul PSD, Mircea Geoană.
"A fost o discuţie legată de nevoile de finanţare ale ordonatorilor de credite, iar premierul a cerut să fie prezentată o listă a acestor necesităţi, în perspectiva rectificării bugetare", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Potrivit acestora, proiectele de investiţii care vor fi sprijinite de http://stirileprotv.ro/stiri/social/vesti-bune-pentru-bolnavi-scad-preturile-medicamentelor-de-import.html ar putea fi discutate şi la nivelul Parlamentului.
Citeşte şi: