Google le dă angajaţilor de la "săculeţi pentru somnul de după-amiază", care le permite o pauză scurtă în timpul zilei, la dreptul de a utiliza 20% din timpul de muncă pentru proiecte adiacente, care ar putea conduce la apariţia de noi idei.
"Calificativele pe care le obţine se concentrează pe felul în care îşi tratează angajaţii, pe mediul de lucru. Compania obţine un credit formidabil pentru responsabilitatea socială, care este legată de viziune şi conducere", a declarat vicepreşedintele Rochester, sucursala din New York a Harris Interactive, Robert Fronk.
Google, care s-a situat pe locul 4 în sondajul de anul trecut, este urmată în clasament de Johnson & Johnson, de producătorul de cipuri Intel şi compania din sectorul alimentar General Mills.
Grupul din domeniul alimentar Kraft Foods, care nu a fost inclus în topul realizat anul trecut, s-a plasat în cadrul acestul sondaj pe poziţia a cincea.
Între primele zece locuri se mai situează, în ordine, compania de investiţii şi asigurări Berkshire Hathaway, deţinută de miliardarul Warren Buffet, compania 3M, producătorul de băuturi răcoritoare Coca-Cola şi constructorul japonez Honda.
Pe de altă parte, companiile din industria de transport aerian din SUA, care au disponibilizat din angajaţi, au majorat tarifele şi au adoptat taxe pentru unele servicii, au pierdut din popularitate, potrivit sondajului Harris Interactive.
Companiile cu cea mai proastă reputaţie sunt grupul de servicii pentru zăcămintele petroliere Halliburton, corporaţia petrolieră Citgo, codeţinută de Venezuela, Northwest Airlines, Exxon Mobil şi compania de cablu Comcast.