"În semestrul I 2009, cea mai mare pondere a locuinţelor (52% în total) au fost date în folosinţă în mediul urban, spre deosebire de semestrul I 2008, când majoritatea locuinţelor au fost construite în mediul rural (52,8%). Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă că, faţă de semestrul I 2008, în semestrul I 2009 a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 723 locuinţe, iar numărul locuinţelor realizate din fonduri publice a crescut cu 525 locuinţe", se arată într-un comunicat al INS.
Astfel, din fonduri private au fost realizate 21.775 de unităţi, iar din sume publice 1.726 de locuinţe.
"Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o creştere a numărului locuinţelor terminate în trei regiuni de dezvoltare, respectiv Nord-Est (+794 locuinţe ), Sud-Est (+711 locuinţe) şi Sud – Muntenia (+675 locuinţe). Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în regiunile de dezvoltare Centru (-502 locuinţe) şi Sud-Vest Oltenia (-192 locuinţe)", se precizează în comunicat.
În trimestrul al doilea au fost inaugurate 12.906 locuinţe, mai multe cu 1.554 faţă de primele trei luni ale anului.