Trump va dona suma de 78,333.32 dolari Serviciului Parcurilor Naţionale, adică toţi banii pe care i-a câştigat în primul trimestru al mandatului său.
„Este chiar aşa. Fiecare bănuţ pe care l-a primit preşedintele în timpul primului trimestru”, le-a spus Sean Spicer jurnaliştilor, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, la Casa Albă.
Spicer i-a înmânat un cec secretarului de Interne Ryan Zinke şi lui Tyrone Brandyburg, chestorul sitului istoric Harper’s Ferry.
„Preşedintele este mândru să contribuie cu salariul său la misiunea importantă a Serviciului de Parcuri, care conservă securitatea naţională a ţării”, a mai spus Spicer.
Potrivit site-ului oficial al Serviciului Parcurilor Naţionale, misiunea amintită mai sus este cea de a ”conserva resursele naturale şi culturale, valorile Sistemului de Parcuri Naţionale pentru bucuria, educaţia şi inspiraţia generaţiilor viitoare”.
Prin lege federală, Trump trebuie să primească un salariu anual de 400.000 de dolari, împărţit în mod egal pe o perioadă de 12 luni, mai scrie CNN.
Citeşte şi: Cel mai sumbru scenariu pentru Germania: un război comercial cu SUA pe cale de a se materializa după ce Trump aduce în prima linie artileria grea
Citeşte şi: Sindicatul din finanţe anunţă un „exod” al finanţiştilor dacă salariile angajaţilor din Finanţe nu vor creşte
Citeşte şi: Programul prin care românii primesc până la 200.000 de lei pentru a înfiinţa o firmă se simplifică. În ce condiţii se pot lua banii