- Home
- Economic
- BUCURŞTI, (04.03.2016, 12:40)
- Marius Oncu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Doroş, ANAF: Vom fi parte activă a procesului de debirocratizare iniţiat de Guvern
ANAF se va concentra pe simplificarea procedurilor de administrare şi plată a impozitelor şi taxelor, urmînd să fie parte activă a procesului început cu iniţiativa guvernamentală "comisia pentru tăiatul hârtiilor", vizând debirocratizarea administraţiei, a declarat preşedintele ANAF, Dragoş Doroş.
Urmărește
909 afișări
Doroş, ANAF: Vom fi parte activă a procesului de debirocratizare iniţiat de Guvern
"ANAF este o instituţie de o importanţă crucială, care se află într-un amplu proces de restructurare, menit să răspundă cerinţelor şi exigenţelor actuale. Vom continua implementarea programului cu Banca Mondială, care ne va permite să creăm o organizaţie modernă. Ne vom concentra pe simplificarea procedurilor de administrare şi plată a impozitelor şi taxelor şi pe o interacţiune cât mai facilă cu plătitorii de taxe şi impozite. Unul dintre exemple este chiar formularul 088, avem în vedere o aplicare mai puţin anevoioasă a acestuia. Vom fi parte activă a procesului început odată cu iniţiativa guvernamentală «comisia pentru tăiatul hârtiilor». ANAF trebuie să fie o organizaţie puternică, pregătită să reacţioneze prompt şi cu profesionalism în toate situaţiile", a declarat noul preşedinte al ANAF, potrivit unui comunicat al agenţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Care este cel mai mare pericol pentru România? Răspunsul lui Iohannis
-
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă consultări la Palatul Cotroceni, zilele următoare
-
Bolojan, după retragerea PSD de la negocieri: PNL e pregătit să-şi asume răspunderea
Prim-ministrul Dacian Cioloş l-a numit pe Dragoş Doroş în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, iar decizia de numire a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.
"Numirea are la bază criterii strict profesionale şi aptitudini de coordonare a unei activităţi foarte ample. ANAF este una dintre instituţiile cheie din Guvernul României, de aceea reforma începută cu Banca Mondială trebuie nu doar continuată, ci şi accelerată. Instituţia trebuie să fie una modernă, care lucrează pentru şi în favoarea contribuabililor, care are ca prim rol asistenţa şi încurajarea conformării voluntare şi abia apoi colectarea de creanţe fiscale de la cei ce nu se conformează. Consider că strategia ANAF trebuie să aibă în vedere nu doar cifrele pe colectare, ci şi o colectare care să pună accent pe respectarea drepturilor contribuabililor", a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.
Dragoş Doroş are o vastă experienţă în asistenţă şi planificare fiscală, în domeniul legislaţiei locale şi internaţionale.
A deţinut până în prezent funcţia de director în cadrul unei companii multinaţionale. În 2012, acesta a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice după ce, în perioada 2008-2010, a condus Departamentul de Legislaţie şi Impozitare Directă din aceeaşi instituţie.
Doroş a reprezentant România în Comisiile de specialitate din cadrul Uniunii Europene şi la OECD. De asemenea, Doroş a coordonat negocierile şi procesul de aplicare a Convenţiilor de evitare a dublei impuneri şi activităţile specifice legate de procedurile amiabile prevăzute de convenţiile de evitare a dublei impuneri şi a Directivelor Europene.
"Comisia de tăiat hârtii" este numele generic al unei iniţiative a Guvernului pentru debirocratizarea administraţiei eliminarea unor documente, autorizaţii şi avize, din relaţia românilor cu autorităţile, costurile birocratice fiind estimate la 2 miliarde.
Citește pe alephnews.ro: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage din coaliție și va vota un guvern de dreapta: „Nu fugim de responsabilitate”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cel mai mare oraş din România are mai puţin de 5.500 de locuitori, dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara la un loc
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Rețeta veche de salată de boeuf a regretatului Radu Anton Roman. Ingredientul secret care oferă un gust unic
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe