- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.11.2019, 18:40)
- Departamentul Economic
Două din cele mai mari economii ale lumii ar putea fi în recesiune
Investitorii au abandonat temerile legate de ritmul creşterii globale, alegând optimismul după anunţul „fazei unu” din conflictul comercial SUA - China, dar datele economice aşteptate din Europa săptămâna care vine le-ar putea schimba starea de spirit, comentează CNN.
Urmărește
3310 afișări
Foto: 123RF
Germania poate anunţa joi datele care să indice faptul că este în recesiune. Economiştii chestionaţi de Reuters consideră că a patra economie din lume a scăzut cu 0,1% între iulie şi septembrie - marcând două trimesrte consecutive de creştere negativă.
Este posibil ca Germania - care a fost lovită de războiul comercial, precum şi scăderea cererii globale de autovehicule - să fi evitat, totuşi, căderea. Exporturile au revenit în mod neaşteptat în septembrie, în creştere cu 1,5% faţă de luna precedentă. Datele din august au fost, de asemenea, revizuite în sus. "Cu datele de acum, o recesiune tehnică nu este un scenariu plauzibil", a spus clienţilor Carsten Brzeski, economistul principal al ING, menţionând că Germania ar fi putut evita o contracţie "chiar în ultimul moment".
Recesiunea sau nu, realitatea este că economia Germaniei, cea mai mare din Europa, pare slăbită. "Rămâne faptul că economia germană stagnează de facto de mai bine de un an", a spus Brzeski.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Putin va cere ca Ucraina să nu adere la NATO în discuţiile cu Trump
-
Un nou tip de fraudă în România: „Votează pe Adeline”. DNSC: Atacatorii din mediul online folosesc un nou scenariu de inginerie socială pentru a compromite conturile utilizatorilor români
-
Ministerul Energiei se opune preluării E.ON România de către MVM: „legături cu Rusia”
De asemenea, în calendarul săptămânii viitoare se află mărturia preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, în faţa Congresului, pe tema economiei SUA, care are loc miercuri şi joi.
Powell va fi supus unui tir de întrebări, după cele trei reduceri ale ratelor dobânzilor anunţate de Fed, dar probabil se va confrunta cu întrebări legate la datele slabe privind producţia şi investiţiile în afaceri, şi ce poate spune despre puterea celei mai mari economii din lume.
Şi Marea Britanie va raporta luni datele PIB. Economia ţării s-a redus pentru prima dată începând cu 2012, în trimestrul doi, în condiţiile în care creşterea globală şi frica de Brexit au iscat mari temeri, însă economiştii chestionaţi de Reuters cred că ţara va evita o recesiune, înregistrând o creştere de 0,4% între iulie şi septembrie.
Citește pe alephnews.ro: Trump și-a asumat meritul pentru acordul Israel-Hamas: „Acordul de încetarea a focului putea avea loc numai după o victorie electorală istorică”
Citește pe www.zf.ro: Este oficial: O nouă bancă a intrat în România. PKO Bank Polski este cea mai mare bancă din Polonia, cu active cât 70% din sistemul bancar românesc
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin are o condiție clară pentru Trump în privința Ucrainei. Ce nu va accepta niciodată Președintele rus
Este oficial: O nouă bancă a intrat în România. PKO Bank Polski este cea mai mare bancă din Polonia, cu active cât 70% din sistemul bancar românesc
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cel mai nou cuplu din showbiz! Cu cine s-a combinat Dani Boy, după despărțirea de ispita Mădălina Maricuț
CANCAN.RO
Neti Sandu dezvăluie zodia care își va schimba locul de muncă în 2025: „Jupiter se va muta în casa banilor”
GANDUL.RO
FOTO & VIDEO. George Simion îl „semiplânge” pe Mihai Eminescu la cimitir. Președintele AUR, afectat la slujba organizată la mormântul poetului
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe