Planul, care poate fi anunţat chiar de luni, vizează vânzarea unei participaţii de 25% la Opel şi reduceri de costuri în valoare de 1,2 miliarde de euro, au declarat oficiali GM.
Grupul american ar putea închide sau vinde patru fabrici din Europa, inclusiv două din Germania.
GM a cerut, până în prezent, ajutoare de stat din partea SUA, dar şi a altor ţări, totalizând 44 de miliarde de dolari, sumă necesară pentru a evita o criză de lichidităţi şi intrarea în faliment.
Divizia europeană a GM a înregistrat pierderi în ultimii zece ani, iar în 2008 a raportat un rezultat negativ de 2,88 miliarde de dolari.
Marca Opel a fost achiziţionată de GM în 1929.