Prima pagină » Economic » Draghi avertizează că Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri urgente pentru redresarea economiei după victoria lui Trump în SUA

Draghi avertizează că Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri urgente pentru redresarea economiei după victoria lui Trump în SUA

Draghi avertizează că Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri urgente pentru redresarea economiei după victoria lui Trump în SUA

Fostul prim-ministru italian a declarat că „sentimentul de urgenţă este mai mare decât acum o săptămână”, în contextul victoriei lui Donald Trump.

„Unele dintre sugestiile (din raport – n.r.) … erau urgente chiar şi înainte, deoarece economia europeană stagnează; ele sunt şi mai urgente astăzi”, a declarat Draghi vineri pentru Politico.

În timpul campaniei electorale, Trump a ameninţat că va aplica un tarif universal de 10% pentru bunurile importate. De asemenea, el a ameninţat că va opri ajutorul pentru Ucraina şi că nu va mai sprijini ţările NATO care nu investesc 2% din PIB în apărare.

Liderii UE s-au reunit într-un summit informal la Budapesta pentru a discuta despre raportul lui Draghi publicat în septembrie. Draghi a declarat că, pentru a rezolva problema competitivităţii scăzute a UE, ar fi necesare investiţii anuale suplimentare de 750-800 miliarde de euro, echivalentul a 4,4-4,7 % din PIB-ul UE.

Vorbind cu reporterii, Draghi a declarat că cel mai important lucru nu este să se ajungă la un acord asupra unui plan de investiţii vineri, ci să se „prevină fragmentarea pieţei unice şi o fragmentare a pieţelor de capital”.

Draghi a avertizat că piaţa unică este un succes, dar rămâne extrem de fragmentată, împiedicând companiile din UE să se dezvolte şi să concureze la nivel internaţional.