Serviciul „e-Factur@” este oferit sub forma unei aplicaţii unice securizate, la care se pot conecta atât emitenţii de facturi, cât şi destinatarii acestora.
Documentele arhivate au valoare de document justificativ din punct de vedere legal, nefiind necesară tipărirea şi păstrarea acestora pe suport hârtie.
„La nivel operaţional, serviciul asigură îmbunătăţirea proceselor de monitorizare, accelerare, fluidizare şi control al fluxurilor de numerar. Intenţionăm să dezvoltam în viitor şi opţiunea transmiterii facturii electronice prin intermediul serviciului internet banking BCR către destinatarii finali”, a declarat Valentin Florin Gălăţanu, directorul executiv al direcţiei tranzacţii bancare din cadrul BCR.
Aplicaţia de facturare electronică „e-Factur@” poate procesa un volum de facturi cuprins între 50 şi 500.0000 zilnic, scalabil nelimitat.
Sistemul central este administrat în totalitate de către TranFonD, atât tehnic, cât şi funcţional, astfel încât clienţii să îşi poată concentra/direcţiona eforturile către alte zone de business.
Colaborarea dintre BCR şi TransFonD marchează o a treia direcţie de dezvoltare în domeniul serviciilor financiare bazate pe infrastructura tehnologică, pe lângă serviciile de plăţi interbancare şi numărul de urgenţă pentru carduri pierdute/furate.
TransFonD acţionează pe piaţa financiar-bancară din România din anul 2001, având în vedere ca obiectiv major implementarea şi operarea sistemului electronic de plăţi. Compania este administrator şi operator al sistemului electronic de decontare pe bază netă a plăţilor de mică valoare, până la 50.000 de lei, (SENT), operator al sistemului de decontare a plăţilor de mare valoare (ReGIS) şi al sistemului de depozitare şi decontare a tranzacţiilor cu titluri de stat (SaFIR).